Mihai Trăistariu: „Am fost foarte afectat când am aflat că Innei i s-a propus să reprezinte România la Eurovision“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Trăistariu, care a obţinut una dintre cele mai bune clasări ale României la Eurovision, (locul 4 în 2006, cu melodia „Tornero"), ia în calcul posibilitatea de a participa din nou în concurs, deşi nu ştie dacă are o piesă de valoarea hitului „Tornero".

„Am patru melodii în acest moment: una românească, una din Republica Moldova, una din Malta şi una din Suedia. Le voi înregistra săptămâna viitoare şi, dacă-mi place vreuna mai mult ca «Tornero», mă voi înscrie în concurs. Eu am mai spus: dacă merg la Eurovision merg să câştig, nu să obţin o clasare mai slabă", a declarat artistul.

Decizia sa de a participa la Selecţia Naţională din acest an aeste, nu are legătură strict cu muzica, ci are şi o componentă de... orgoliu. „Am fost foarte afectat când am aflat că Dan Manoliu (coordonatorul selecţiei - n.r.) a sunat-o pe Inna să-i propună să reprezinte România.M-a deranjat foarte tare, pentru că, în sufletul meu, eu speram să mi se facă mie o astfel de propunere. Însă deţin cel mai mare punctaj acumulat vreodată de un artist român la Eurovision. Aşa de tare m-am supărat după ce am aflat asta, că m-am gândit serios să nu mai particip", a spus Mihai Trăistariu.

În plus, un nume mare nu reprezintă o garanţie la Eurovision, iar exemple sunt destule în acest sens: trupa Blue a luat locul 11 anul trecut, Patricia Kaas s-a clasat pe locul 8, în 2009, iar DJ Bobo nici măcar n-a trecut de semfinală. Aşa că nu ştiu dacă Inna era chiar cea mai potrivită pentru concursul ăsta", a adăugat Trăistariu. Acesta admite, însă, că dacă una dintre cele patru piese care i-au fost încredinţate îi va inspira încredere, se va înscrie în concurs.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Finala Selecţiei Naţională pentru Eurovision, în urma căreia va fi desemnat reprezentantul României în competiţia europeană, va avea loc pe 10 martie, în timp ce înscrierile vor începe luni, 6 februarie şi se vor încheia pe 23 februarie, potrivit lui Dan Manoliu, coordonatorului concursului local.

Cea de-a 57-a ediţie a concursului Eurovision va avea loc la Baku, în Azerbaidjan, între 22 şi 26 mai.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort