Membrii Guns N' Roses, reţinuţi la graniţa canadiano-americană pentru posesie de arme. Axl Rose: „Se mai întâmplă să uiţi că deţii o armă“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii trupei Guns N' Roses au fost reţinuţi pentru câteva ore la graniţa canadiano-americană, vineri seară, după ce vameşii au descoperit o armă de foc în autocarul de turneu al grupului californian.

Trupa Guns N' Roses susţine în această perioadă un turneu în America de Nord, iar singurul  concert programat în Canada a riscat să fie anulat, deoarece rockerii americani au fost reţinuţi la graniţă, după ce vameşii canadieni au descoperit în autocarul de turneu al formaţiei o armă de foc ce aparţinea unui angajat al companiei care a organizat turneul, notează News.ro

Axl Rose, solistul grupului Guns N' Roses, a relatat acest incident în faţa celor peste 50.000 de spectatori prezenţi la concertul de pe Rogers Centers din Toronto, scrie revista „Billboard“.

Înainte de a cânta piesa „Out Ta Get Me“, spre sfârşitul show-ului, Axl Rose s-a amuzat povestind spectatorilor întregul incident: „Aşadar, nu am fost chiar arestaţi. Am fost doar reţinuţi. Vameşii au fost foarte amabili, au fost foarte înţelegători. Ştiţi, se întâmplă şi astfel de lucruri: Poţi să uiţi că posezi o afurisită de armă de foc.“ „Nu era arma mea“, a mai precizat rockerul. 

Unul dintre agenţii de presă ai trupei Guns N' Roses a confirmat informaţia pentru revista „Billboard“: „Da, într-adevăr, s-a întâmplat vineri seară, pe 15 iulie, în timp ce traversau graniţa, venind după un concert la Philadelphia.“ Acelaşi agent de presă a insistat asupra faptului că acea armă de foc nu aparţine niciunuia dintre membrii trupei. 

Trupa americană Guns N' Roses, ai cărei membri fondatori – solistul Axl Rose, chitaristul Slash şi basistul Duff McKagan – s-au reunit la începutul acestui an, a anunţat că îşi va continua turneul nord-american din această vară cu o serie de concerte pe care le va susţine în America Latină.

Axl Rose a confirmat şi faptul că va cânta din nou alături de AC/DC, în secţiunea nord-americană a turneului mondial al trupei australiene, intitulat „Rock or Burst“, care va include zece show-uri, în perioada 27 iulie-20 septembrie. Rockerul american a cântat alături de grupul australian şi în primăvara acestui an, înlocuindu-l pe Brian Johnson, care a fost sfătuit de medici să renunţe la muzică din cauza riscului de a-şi pierde definitiv auzul.

Trupa Guns N' Roses susţine în vara acestui an un turneu de amploare, ce va include 20 de concerte pe stadioane din Statele Unite şi Canada. Turneul grupului Guns N' Roses a fost intitulat „Not In This Lifetime/ Nu în această viaţă“ – o aluzie la o frază celebră rostită de Axl Rose. În 2012, întrebat de un jurnalist dacă există o şansă reală pentru ca grupul să se reunească, solistul grupului a  dat această replică.  

Guns N' Roses este o trupă rock americană, înfiinţată în 1985, la Los Angeles. Cele şase albume de studio ale sale - „Appetite for Destruction“ (1987), „G N' R Lies“ (1988), „Use Your Illusion I“ (1991), „Use Your Illusion II“ (1991), „The Spaghetti Incident?“ (1993) şi „The Chinese Democracy“ (2008) - s-au vândut în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial. 

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”