Mădălina Ghenea: „Nu sunt ţigancă, nu am această onoare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălina Ghenea îşi lămureşte admiratorii cu privire la originile ei

Pentru rolul prostituatei, pe care Mădălina Ghenea l-a interpretat în filmul „Razzabastarda“, în presă au apărut speculaţii potrivit cărora românca ar fi ţigancă. Actriţa şi fotomodelul în vârstă de 25 de ani a dezminţit aceste afirmaţii.


„Citesc comentarii despre originile mele, precizez ca nu sunt ţigancă. Nu am această onoare! Oricum toţi de pe planeta asta avem gene amestecate şi, în definitiv, toţi avem strămoşi comuni, suntem verişori îndepărtaţi. Aceste pseudo-probleme mi se par stupide şi primitive. Iubiţi-mă, urâţi-mă, asta sunt eu!“, a scris Mădălina Ghenea pe contul său de Facebook.

Speculaţiile privind etnia sa au apărut după rolul prostituatei Dorina pe care Ghenea l-a jucat în pelicula „Razzabastarda“, pentru care a fost distinsă cu premiul „Sorriso diverso Roma 2012“.

„M-am îndrăgostit de acest personaj încă de prima dată de când am citit scenariul şi nu numai pentru că este vorba despre noi, românii. « Razzabastarda» este un film despre speranţă, despre integrare, înţelegere şi acceptare. Dorina este un personaj damnat. E dependentă de droguri (singura modalitate de a evada din realitatea urâtă în care trăieşte), dar, în acelaşi timp, este educată, inteligentă, seducătoare. Dorina vrea să vadă luminiţa de la capătul tunelului, dar nu va reuşi. «Razzabastarda» nu este doar un film despre emigrare, ci şi despre faptul că nu ar trebui să ne dăm bătuţi niciodată“, a scris Mădălina Ghenea pe pagina sa de Facebook, la sfârşitul anului trecut.

„Prostituţia, degradarea, delincvenţa, frica - acestea sunt temele din «Razzabastarda», filmul lui Alessandro Gassman. Personajul Dorina întruchipează acel tip de curaj unic care o face pe o femeie să-şi urmeze sentimentele, să depăşească provocările şi să-i înveţe pe alţii să fie reali şi cinstiţi acolo unde onestitatea nu are nicio valoare“, şi-au explicat decizia reprezentanţii juriului de la care Ghenea a primit distincţia.

Mădălina Ghenea nu şi-a împlinit doar visul de a fi apreciată pentru talentul său actoricesc, ci şi pe acela de a-l avea ca partener în viaţa reală pe actorul Gerard Butler, în vârstă de 43 de ani. Românca a declarat că-şi doreşte un copil cu acesta, cu toate că a mai adoptat un băieţel din Haiti, cu care păstrează o relaţie la distanţă. De altfel, românca a recunoscut că vrea să-şi întemeieze o familie mare, cu copii şi animale.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent