Luc Besson acuzat de viol: Judecătoarea franceză vrea să închidă ancheta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luc Besson

Judecătoarea franceză care se ocupă de ancheta privind acuzaţiile de viol aduse de actriţa Sand Van Roy contra cineastului şi producătorului francez Luc Besson a anunţat la sfârşitul lui februarie că intenţionează să închidă investigaţiile, scrie AFP.

Judecătoarea de instrucţie de la Tribunalul din Paris Marie-Claire Noiriel a anunţat părţile că vrea să închidă ancheta şi le-a invitat, aşa cum prevede legea, să-i prezinte observaţiile. 

Luc Besson nu a fost pus sub acuzare, ci doar cu statut de martor asistat pe 25 ianuarie. 

Judecătoarea a reluat în septembrie dosarul care îl viza pe regizorului filmelor "Subway", "Le Grand Bleu", "Nikita" şi "Al cincilea element".

În răspunsul către magistrat, unul dintre avocaţii actriţei Sand Van Roy, Francis Szpiner, s-a arătat "mai mult decât surprins" că nu a căutat să o asculte pe reclamantă înainte de a închide ancheta. El a estimat că "o confruntare ar fi fost minimul pe care o parte civilă are dreptul să îl aştepte de la judecătorul său"

Cineastul, care contestă acuzaţiile, şi actriţa au fost confruntaţi în decembrie 2018, în cadrul unei anchete preliminare.                

În acest dosar, Sand Van Roy a depus plângere pentru viol pe 18 mai 2018 contra influentului producător şi regizor francez în vârstă de 60 de ani a doua zi după o întâlnire cu el la Bristol, un palat parizian. Două luni mai târziu, ea a denunţat alte violuri şi agresiuni sexuale comise, potrivit actriţei, de-a lungul a doi ani, într-o "relaţie influenţată profesional" cu producătorul.

Aceste plângeri au fost clasate fără urmare pe 25 februarie 2019 de Parchetul din Paris, care a estimat că nu a putut "caracteriza infracţiunea denunţată în toate elementele sale constitutive".

Prin urmare, actriţa a depus o altă plângere cu constituire de parte civilă, care a dus la deschiderea unei anchete judiciare pe 2 octombrie 2019 pentru "violuri". Procuratura din Paris nu a fost de acord cu reluarea investigaţiilor.

Luc Besson, care contestă aceste acuzaţii, a fost audiat liber de poliţişti în octombrie 2018, apoi confruntat cu acuzatoarea sa în decembrie.

Opt femei l-au acuzat pe regizor de gesturi deplasate, agresiune sexuală, în mărturii adunate de Mediapart, pentru fapte în mare parte prescrise. "Nu am violat în viaţa mea o femeie. Nu am ridicat mâna asupra unei femei. Nu am ameninţat o femeie. Nu am constrâns niciodată o femeie fizic sau moral", a spus el în octombrie 2019.

Tată a cinci copii, Luc Besson este şi om de afaceri influent, care a înfiinţat Cetatea cinema din nordul Parisului.

Regizorul francez Luc Besson, recompensat cu premii César şi Lumière, este cunoscut pentru filme ca „Nikita” (1990), „Leon” (1994), „Al cincilea element/ Le cinquième élément” (1996), „The Lady” (2011) şi „Un monstre à Paris” (2011).

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews