Lady in red! Ducii de Sussex, ovaţionaţi la unul dintre ultimele evenimente în care reprezintă familia regală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ducii de Sussex au fost ovaţionaţi şi aplaudaţi în picioare la Royal Albert Hall din Londra, unde au participat la unul dintre ultimele lor angajamaente publice înainte de a renunţa oficial la rangul de membri seniori ai familiei regale britanice. Ca de fiecare dată, Meghan Markle a atras privirile cu o ţinută impecabilă.

Prinţul Harry (35 de ani) şi Meghan Markle (38 de ani) au primit un rând furtunos de aplauze şi ovaţii din partea publicului participant la Festivalul de Muzică de la Mountbatten, gest ce i-a emoţionat în mod vizibil. 

Managerul festivalului, Reg Sheen, a declarat, potrivit The Guardian, că a fost „absolut fantastic“ că ducii de Sussex au participat la eveniment, iar primirea de care au avut parte a fost emoţionantă. 

Cuplul a purtat ţinute asortate, fiind pentru ultima oară când Harry a îmbrăcat uniforma de căpitan general al Marinei Regale. El a purtat şi două medalii cu care a fost decorat după misiunile sale în Afganistan. 

Deşi îşi va păstra gradul moştenit în 2017 de la bunicul său, prinţul Philip, ducele de Sussex nu va mai participa la evenimente în calitate de căpitan general al Marinei Regale, potrivit deciziei Reginei Elisabeta a II-a. 

La rândul ei, Meghan Markle a strălucit într-o rochie lungă roşie în valoare de 1300 de lire sterline, creaţie Safiyaa, pe care a accesorizat-o cu pantofi cu toc şi un plic în aceeaşi nuanţă. Ducesa de Sussex a zâmbit în permanenţă la braţul soţului ei. 

Harry şi Meghan se vor retrage în mod oficial din familia regală britanică pe 31 martie, iar în aceste zile duc la bun sfârşit ultimele lor angajamente publice în numele monarhiei. 

  

Cuplul, care s-a stabilit în Canada alături de bebeluşul Archie, a revenit în Marea Britanie pe 5 martie, când au avut şi prima apariţie publică de la anunţul „demisiei“ din monarhie. Ei au fost prezenţi la Endeavour Fund Awards, care sărbătoreşte rezultatele sportive ale veteranilor răniţi în luptă. 

De asemenea, fiecare a avut diverse angajamente solo zilele acestea, iar pe 9 martie, de Ziua Commenwealth, Harry şi Meghan se vor reîntâlni cu prinţul William şi ducesa Kate Middleton. Cei doi fraţi şi soţiile lor vor fi însoţiţi de regina Elizabeth a II-a, prinţul Charles şi soţia sa Camilla. Ei vor asista împreună la ceremonia religioasă anuală de la Catedrala Westminster. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie