La mulţi ani, Maia Morgenstern! Actriţa împlineşte astăzi 52 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Morgenstern, una dintre cele mai valoroase şi îndrăgite actriţe din România FOTO Eduard Enea

Una dintre cele mai mari actriţe ale României, Maia Morgenstern, împlineşte astăzi 52 de ani. Apreciată în ţară şi în străinătate, artista spune că este mereu „recunoscătoare pentru ceea ce-i oferă viaţa reală“.

Născută pe 1 mai 1962, în Bucureşti, într-o familie evreiască, Maia Morgenstern şi-a dorit să devină balerină în copilărie. Educaţia primită şi mai ales faptul că părinţii ei erau mari amatori de teatru i-au dezvoltat, în timp, pasiunea pentru actorie, susţinută de tatăl său.

„Şi-a dat seama că asta îmi doresc. A observat din felul în care mă jucam sau din felul în care percepeam un spectacol de teatru la care mergeam împreună. «Tu vrei să te faci actriţă», mi-a spus“, declara Maia Morgentern într-un interviu pentru „Adevărul“.

Cariera sa a început cu un „eşec“, după cum mărturisea: a picat examenul de admitere la IATC. Şi-a făcut totuşi debutul în teatru, în 1980, şi a învăţat idiş din roluri. Juca în spectacole de revistă la Teatrul Evreiesc de Stat, fiind angajată ca „figurant corp ansamblu“.

Un an mai târziu, a intrat la Academia de Teatru şi Film, unde a studiat între 1981 şi 1985. I-a fost profesor Dem Rădulescu. „Era incredibil, era un geniu, făcea nişte conexiuni cu o viteză extraordinară. Nu aveam viteza lui şi gâfâiam rămânând în urmă. Erai complet nepregătit în faţa lui. Era un pedagog extrem de sever, dar foarte bun. Te-ai fi aşteptat să fie un râs continuu la orele lui, dar nu se întâmpla aşa. Să nu fi venit la ore, păi zvârlea odată catalogul...“, îşi amintea actriţa.

A jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ până în 1988. A apărut apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”. Printre rolurile notabile din teatru se numără Lola din „Îngerul albastru“ (pe care îl consideră rolul vieţii sale, foto) sau Kathleen Hogan în „Park Your Car in Harvard Yard“.

Întâlnirile cu Lucian Pintilie şi Şerban Marinescu au consacrat-o şi în lumea filmului, în pelicule-cult precum „Balanţa“ şi „Cel mai iubit dintre pământeni“.

În 2004, talentul actriţei era omagiat de critica internaţională, după interpretarea de excepţie din filmul „Patimile lui Hristos“ (regizat de Mel Gibson), unde jucat rolul Mariei (foto).

Maia Morgenstern a fost căsătorită de două ori. Are trei copii: Tudor Aaron Istodor, la rândul său actor, Eva Lea Cabiria şi Ana Isadora.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort