Katherine Heigl revine pe micile ecrane, la patru ani după ce a părăsit producţia „Anatomia lui Grey“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Katherine Heigl se întoarce în televiziune, alături de mama ei, unde va juca într-un nou serial marca NBC FOTO AFP

Actriţa americană Katherine Heigl revine într-un nou serial, la patru ani după ce a jucat în „Anatomia lui Grey“. Ea o va avea alături pe mama ei, într-un nou serial NBC care va debuta în toamnă.

Katherine Heigl se întoarce în televiziune, alături de mama ei, unde va juca într-un nou serial marca NBC, scrie „The Wire“. Actriţa americană va apărea în „State of Affairs“, în rolul unei angajate CIA care îl informează pe preşedintele Statelor Unite ale Americii despre incidentele cu un grad mare de pericol din jurul lumii. Acesta va fi primul serial în care Heigl va juca, după ce a părăsit serialul „Anatomia lui Grey“ în 2010, după şase sezoane. În celebra producţie, Katherine Heigl juca rolul doctorului Izzie Stevens pentru care a primit un premiu Emmy.

Mama lui Katherine, Nancy, are rolul de producător executiv în cadrul viitorului serial NBC, care va debuta în luna noiembrie. Totodată, ea este cea care gestionează cariera actriţei în vârstă de 35 de ani. Pe de altă parte, relaţia profesională cu cele două este cunoscută ca fiind una dificilă, mai ales pe platoul de filmare, lucru care o urmăreşte pe Heigl în cariera ei. „Cu siguranţă nu mă văd ca fiind dificilă. Niciodată nu intenţionez să fiu aşa. Nici mama mea nu cred că se consideră o persoană dificilă când vine vorba de munca în echipă. Cred că este destul de important pentru toată lumea să ne comportăm cu respect şi amabilitate. Nu am intenţionat să dezamăgesc pe cineva vreodată“, spune ea.

Atunci când a fost întrebată de rolul mamei sale în serialul NBC, Heigl a declarat scurt: „Ea ne coace prăjituri“. Nancy Heigl arată ca pentru ea contează siguranţa fetei sale şi înţelegerea tainelor statutului de producător. „Eu sunt mama ei, bineînţeles că îmi pasă de interesele ei. Sunt nou-venită în breasla producătorilor, acum sunt în stadiul de învăţare“, a declarat mama actriţei.

Jennifer Salke, preşedintele NBC Entertainment, a descris-o pe Nancy Heigl ca fiind „o personă cu o opinie puternică“. „Nu au existat probleme, nu ne-a perturbat în niciun fel“, a mărturisit reprezentantul postului de televiziune.

După toate aceste critici, Heigl a declarat că reputaţia ei este „ciudată“. „Nu cred că sunt într-adevăr atât de dificilă. Cum aş putea să demonstrez asta dacă nu lucraţi cu mine? Cred că sunt o reală bucurie pe platoul de filmare“, a încheiat Katherine Heigl într-o notă amuzantă.

După ce a plecat din serialul „Anatomia lui Grey“, Heigl a mai apărut sporadic în producţii de TV şi cinematografice, limitându-se la rolul de soţie, stând mai mult în prezenţa soţului ei, Josh Kelly, şi a celor două fiice adoptate. „Aveam nevoie de timpul acela. Resimţeam nevoia de a fi mamă, soţie, prieten şi să regăsesc acea pasiune din industria filmului“, a mai spus ea.

Anul trecut, Katherine Heigl a ocupat locul al doilea în topul actorilor plătiţi exagerat la Hollywood, fiind depăşită de Adam Sandler. Potrivit revistei Forbes, pentru fiecare 1 dolar cu care a fost plătită pentru filmele ei din 2013, actriţa a generat pentru marile studiouri hollywoodiene venituri de 3,5 dolari. Pe lângă rolul din „Anatomia lui Grey“, Heigl s-a mai remarcat, pe marele ecran, în filme precum „Un pic însărcinată/Knocked Up“ şi „27 de rochii/27 Dresses“.

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat