Jean-Claude Van Damme a oprit un interviu prin satelit, pentru că întrebările erau plictisitoare VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jean-Claude Van Damme (55 de ani) a închis transmisia prin satelit a unui interviu în emisiunea „Sunrise“ pentru Australia TV, din cauză că întrebările care i-au fost adresate au fost aceleaşi de 25 de ani şi i s-au părut plictisitoare, informează „The Hollywood Reporter“, citat de News.ro.

„Îmi pare rău, nu mai pot face asta, sunt prea natural“, a spus actorul şi a renunţat la convorbire, motivând că întrebările care i-au fost adresate sunt plictisitoare.

Actorul a spus că a obosit să răspundă la aceleaşi întrebări de 25 de ani încoace. „Jurnaliştii m-au întrebat aceleaşi lucruri în ultimii 25 de ani. Aveţi ceva interesant să mă întrebaţi?“,  a reclamat el în faţa camerei de filmat. 

Interpretul „Soldatului universal“ a adăugat că s-a săturat să fie întrebat despre antrenamentele sale, prietenia cu Kylie Minogue şi producţiile din trecut. 

Van Damme, supranumit „Muscles from Brussels“, a făcut aceste declaraţii în timpul unui interviu prin satelit prin care îşi promovează un turneu de conferinţe prin Australia, intitulat  „An Evening With Jean-Claude Van Damme: Unplugged and Unscripted“.  

În timpul transmisiei, Van Damme şi-a scos microfonul şi a spus: „Ce d... se întâmplă în Australia? Nu mai pot face asta, sunt prea natural. Puteţi să aruncaţi astea în aer. Ce e asta?“. 

„An Evening With Jean-Claude Van Damme: Unplugged and Unscripted“ este un turneu prin care starul din „Legionarul“ povesteşte amintiri din carieră, care este filosofia sa de viaţă, completate cu sesiuni de întrebări şi răspunsuri. Este prima dată când actorul ajunge în Australia după 18 ani. 

Jean-Claude Camille François Van Varenberg s-a născut în 18 octombrie 1960 şi este cunoscut profesional ca Jean-Claude Van Damme şi abreviat JCVD. Este un expert în arte marţiale, actor şi regizor belgian, cunoscut mai ales ca actor de filme de acţiune cu arte marţiale.

Printre cele mai cunoscute filme cu Van Damme pot fi menţionate „Bloodsport“ (1988), „Kickboxer“ (1989), „Soldatul universal“ (1992), „Hard Target“ (1993), „Street Fighter“ (1994), „Timecop“ (1994), „Sudden Death“ (1995), „JCVD“ (2008) şi „The Expendables 2“ (2012). 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort