INTERVIU Cristi Iacob: „Sunt mai nesimţit decât e cazul“

La 44 de ani, actorul îşi face un proces de constiinţă, amintindu-şi de valorile care contează, de iubire şi de Dumnezeu. Cristi Iacob ştie că există o lege a compensaţiei şi demonstrează asta nu numai în viaţa de zi cu zi, ci şi în reality-show-ul „După faptă, şi răsplată“, unde îi testează pe ceilalţi.

„Noi probăm tot soiul de calităţi umane, deşi se pare că unele au dispărut. Scopul este să redeşteptăm spiritul din români şi să arătăm că sunt şi oameni cinstinţi, nu numai hoţi şi derbedei“, explică el, într-o discuţie cu reporterul „Adevărul“. „Ne-am ferit de fake-urile care se fac în majoritatea reality-show-urilor de astăzi, cu figuranţi, pentru că aşa poţi să manipulezi opinia publică după bunuil tău plac. Poţi să spui că toţi sunt răi sau că toţi sunt buni, dar noi am făcut o chestie reală, cu oameni reali. Nu cosmetizăm scenele ca să pară drăgălaşe“, mai zice el despre emisiunea ce începe joi, de la 20.30, pe Prima TV.

„După faptă, şi răsplată“ îi teastează pe oameni cu camera ascunsă şi îi premiază pe cei care dau dovadă de generozitate, empatie şi nu numai. „Este o emisiune de divertisment în care am strecurat, cu umor, şi partea socială. Avem trei probe, cu grade diferite de dificultate, prin care probăm mila, curajul şi conştiinţa civică“, spune şi colegul său, Sorin Tofan, co-prezentatorul reality-show-ului. „Avem o responsabilitate foarte mare, pentru că oamenii, uitându-se la emisiunea asta, trag nişte concluzii şi noi îi putem manipula foarte uşor. De multe ori stăm 14 ore la o filmare ca să tragem o concluzie“, mai explică Tofan. De altfel, Cristi Iacob îşi împărtăşeşte concluziile, unele dintre ele legate nu doar de oameni, ci şi de viaţa sa.

Profund, sincer şi agitat, în spatele camerelor de filmat, Cristi Iacob îşi răscoleşte amintirile, cu toate că unele dintre ele nu sunt tocmai comode. Înainte ca ceilalţi să-i atragă atenţia pentru ceva, actorul e primul său critic, cu toate că de cele mai multe ori preferă să-şi arate latura mai dură. „Băieţii nu plâng“, spune o vorbă devenită motto pentru unii. Dar nu şi pentru el. „În emisiunea asta am bocit. Deşi par eu mai tare, mai dur, sunt un bleg. Nu mă pot abţine de la bocit“, recunoaşte Cristi Iacob. 

„Adevărul“: Filmând emisiunea, la ce concluzie ai ajuns?
Cristi Iacob: Am tras mai multe concluzii. Speranţa nu are cum să moară şi poporul român nu este aşa de ticălos pe cât vrea să se arate. Există foarte mulţi oameni buni, iar unii dintre ei chiar au trecut prin necazuri. Cei care sunt mai bine îmbrăcaţi cred că totul li se cuvine şi sunt puţin mai nesimţiţi. A doua concluzie e vis-a-vis de mine însumi. Sunt mai nesimţit decât e cazul. Emisiunea asta este şi o şcoală. Noi nu vrem să judecăm pe nimeni, pentru că, de multe ori, ne întrebăm dacă, puşi în situaţiile respective, i-am ajuta pe oameni. De foarte multe ori suntem de-a dreptul nesimţiţi.

Rezonează românii cu acest tip de emisiune?
Da. Cred că da. Nu este doar o emisiune socială, ci are şi o latură de divertisment, dar ne-am ferit de scălâmbăială. Vomele respective le cunoaştem cu toţii, e plină televiziunea numai de aşa ceva. Umorul nu e întâmplător, ne legăm de o anumită situaţie de acolo, pe care o ducem până la capăt. Ducem o situaţie până la extrem.

Pe lângă această emisiune, apari pe scena de la teatru, în seriale şi emisiuni. Unde te regăseşti cel mai mult? Unde eşti tu?

Unde sunt eu? Acasă sunt eu! Sunt personaje. Sigur că e meseria mea şi îmi place de înnebunesc, că de asta o şi fac. Altfel, m-aş fi făcut altceva, dar eu mă regăsesc pe mine însumi pe malul bălţii, cu undiţa în mână. Aici sunt alte aspecte: atenţie, concentrare. Pe de altă parte, găsesc felii. Meseria ta face parte din tine, dareşti real în singurătate. 

Ce faci tu când n-ai ce face?
Scuip în sus şi fug ca să nu cad în cap (râde). Aşa făceam când eram mic şi mă plictiseam. Când n-am ce face? Am ce face, tot timpul am ce face. M-am prins de asta de multe ori. Asta cu plictisul e o alintătură complet imbecilă a oamenilor. Sunt o sută de mii de lucruri de făcut pe lumea asta. N-ai zece vieţi să le faci. Şi mai ales, e important să faci curat în grădina ta, în curticica plină de mizerii.

Mental, vorbind.
Mental, sufleteşte, în inima ta, că altfel, e păcat.

Îmi reproşez repezeala, mândria prostească, trufia. Păcatele tinereţii sunt păcatele tinereţii.

Să fii sincer cu tine.
Da, pentru că după aia te duci pe drumul lung al vieţii.

E o diferenţă între cine eşti la televizor şi cine eşti în viaţa reală?
De obicei sunt sincer. Singur că sunt unii care-mi zic: ,,Băi, ai jucat teatru". Atunci îi scuipi şi îi înjuri, pentru că tocmai din timiditate fac aşa.

E un mecanism de apărare?
Da. E un  mecanism de apărare. Oamenii se prostesc, au senzaţia că actoria asta chiar e o joacă. E ca miliţianul ăla care-ţi cere buletinul şi te întreabă: ,,Ce meserie ai?" Şi tu îi zici: ,,Actor". El îţi răspunde: ,,Hai, domnule, zi meseria!". Ei cred că asta e o joacă, un hobby, cum ar fi tricotatul. E o meserie cât se poate de serioasă, mai ales că propovăduieşti nişte lucruri în faţa oamenilor şi depinde ce le spui.

Te consumă mult meseria asta.
La un moment dat nu mai ai discernământ şi trebuie să fii foarte inteligent şi credincios şi să te gândeşti la binele din om, să vezi binele, nu răul, pentru că răul este cel mai fascinant. Uite câte firme de maşini sunt şi îşi dau cu maşinile în cap şi tot nu se potolesc. Mor copii tineri, pentru că părinţii lor au crezut că la 18 ani trebuie să aibă carnet. Despre asta e vorba, iar noi avem datoria de a spune în faţa a 300 de perechi de ochi care vin la teatru o poveste, o concluzie, iar concluzia trebuie să fie up, nu down.

Tu crezi foarte mult în Dumnezeu.
Da. Nu am cum să nu cred. O fetiţă îmi spunea: ,,Nu cred în Dumnezeu". Zic: ,,Tocmai i-ai pronunţat numele".

Ai avut momente în care ţi-a arătat că e lângă tine?
Singur că da. În general, în restrişte, pentru că îl chemi numai când ai nevoie: când eşti bolnav, cu toate că ai 700 de fabrici sau 50 de milioane de euro. Folosesc la ceva? Nimic! Nu folosesc la nimic. Vii gol şi gol te duci. Pleci cu vila? Dormi de opt ori pe zi? Câtă piele ai ca să o speli în opt băi? Omul e ridicol, se leagă de nişte chestii care nu există. Crezi că-mi mai pasă dacă am cruce de marmură sau de lemn? Sau dacă sicriul meu are boxe în interior şi ascult Wonder sau Direcţia 5? Contează?

Ce contează, până la urmă, în viaţă?
Să iubeşti pe bune, că de asta sunt două porunci: ,,Iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Nu vorbesc de iubirea fizică. Vorbesc de iubirea de oameni, pentru că atunci n-ai cum să fii rău. Îmi spunea un bătrân mexican că sunt cel puţin zece elemente în jur care îţi pot aduce fericirea: cum crapă mugurii, cum te uiţi la cei din jur. Dar social, zicem că suntem sobri, nu lăcrimăm când vedem că un câine e călcat.

Oamenii cred că actoria e un hobby, ca tricotatul, dar e o meserie cât se poate de serioasă, mai ales că propovăduieşti nişte lucruri în faţa oamenilor.

Avem nişte roluri pe care trebuie să le jucăm în societate.
Da. Un om în societate minte mai mult decât un actor pe scenă. Îmi zice că plâng la comandă. Da, plâng, dar tu când zâmbeşti şi, de fapt, îl mănânci pe colegul tău pe la spate, cum e? Nu e o minciună, nu e o ticăloşie? E o ticăloşie mare de tot. Da, dar el are două case, eu am doar una. Câte case vrei să ai? Pentru ce? Totul numai de la asta porneşte, de la partea materială, pentru că punem prea mare preţ pe ea. Şi, de fapt, e pe locul trei, patru. Sigur, că nu poţi să trăieşti fără nimic, eu nu fac apologia sărăciei sau a prostiei, dar trebuie să existe o limită.

Îţi place să lupţi pentru lucrurile importante, nu să vină de-a gata.
Sigur că da. Altfel, dacă-mi vin de-a gata, nu am nicio preţuire, dacă nu lupt pentru ele.

Plictisul e o alintătură complet imbecilă a oamenilor. Sunt o sută de mii de lucruri de făcut pe lumea asta. N-ai zece vieţi să le faci. Şi mai ales, e important să faci curat în grădina ta, în curticica plină de mizerii.

Te consumi mult. N-ai simţit că oboseşti?
Niciodată. Doar dacă fugeam după aiureli. Mă consum mult, ard tot timpul. Altfel, când să ard? Post-mortem? Să stau în lene aşa şi să filozofez? Nu pot! În meseria asta trebuie să rezişti foarte mult. De asta nu-mi plac bancurile pe platoul de filmare, pentru că iese prost. Zice lumea că am jucat în telenovele. Dar te obligă cineva să joci prost? Concentrează-te să faci dintr-un personaj idiot unul mişto. Dacă nu poţi, atunci nu eşti actor.

Cum ai vrea să continui? Într-o telenovelă, un reality-show...?
Nu ştiu. Nu prea pot să spun nu, iar asta nu e bine. În general dau gir 100% producătorilor. Nu-i plimb cu ocara mică. Asta e una din bolile actorilor români zic: ,,Nu poate să facă asta". Exersează de 20 de ori şi după aia spune că nu poţi.

Ce te deranjează cel mai mult la oamenii din jur?
Falsul, minciuna, prostia. De asta nu mă duc la întâlniri mondene, pentru că văd nişte etichete, îi interesează să se facă remarcaţi, să fie văzuţi de ceilalţi.

Să-şi dea tag pe Facebook. Ai cont de Facebook?
Mai multe, dar soţia mea se ocupă de ele.

Nu ţi se par false lucrurile astea?
Nu. Eu am ieşit vreo doi ani de pe Facebook, dar am revenit, doar pentru promovarea spectacolelor. Este doar o formă de comunicare. E o problemă şi internetul, pentru că în loc să fie un instrument ajutător, de informaţie, ajungi să stai ca boul în faţa ecranului. Nu-ţi trăieşti viaţa, stai într-un pătrăţel. Ajungi ca ăia care văd un copac în faţă şi se minunează. E stupid, e o tâmpenie. De fapt, urăsc prostia. Mă urăsc pe mine că sunt prost.

Te urăşti pe tine pentru ce?
Sunt varii situaţii.

Ce ai să-ţi reproşezi?
Repezeala, mândria prostească, trufia, idioţeniile astea... Păcatele tinereţii sunt păcatele tinereţii.

Nu crezi că ai învăţat din ele?
Un pic, da. Mi-am bătut joc de oameni şi nu mi-a păsat. Mi-am bătut joc fără să vreau. Le-am spus adevărul... şi de doamne mi-am bătut joc. Sunt mai multe...

Dacă ai mai avea 20 de ani ce ai face?
Nu mai vine! Gata! A fost, lasă-l! Stai să-i trăiesc pe ăştia şi îşi spun la 60 de ani. Îmi place să văd ce mi se oferă.