Guy Pearce sugerează că a fost hărţuit de Kevin Spacey: „Din fericire aveam 29 de ani, nu 14“. Ce a povestit actorul FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul australian Guy Pearce (50 de ani) a sugerat că ar fi fost molestat de actorul Kevin Spacey, pe vremea când filmau împreună pentru „L.A. Confidential“, în anul 1997.

Guy Pearce a fost intervievat recent de Andrew Denton în emisiunea „Seven Chat Show Interview“. Întrebat despre perioada în care a lucrat cu Kevin Spacey (58 de ani), acuzat de hărţuire sexuală de mai mulţi bărbaţi, Pearce şi-a ales cu grijă cuvintele, însă, a sugerat că ar fi avut o experienţă neplăcută cu starul căzut în dizgraţie. 

În plus, Pearce a afirmat că, deşi Spacey este un actor grozav, e o persoană care „nu-şi ţine mâinile acasă“, potrivit Huffington Post.  

„Da, este dificil să vorbesc despre el în acest moment. Este un actor uimitor, un actor grozav. Mmm... Am avut o perioadă dificilă cu Kevin. Este o persoană care nu-şi ţine mâinile acasă“, a spus actorul. 

„Din fericire aveam 29 de ani şi nu 14“, a adăugat Guy Pearce. 

   

Guy Pearce (stânga), alături de Kevin Spacey pe platourile de filmare, în 1997 FOTO News Limited

Derapajele comportamentale ale lui Kevin Spacey au intrat în atenţia presei după ce Anthony Rapp, cunoscut din serialul „Star Trek: Discovery“, l-a acuzat că i-a făcut avansuri sexuale în anul 1986, pe când avea doar 14 ani. La scurt timp, Spacey a publicat un mesaj pe Twitter în care îi cerea iertare, precizând însă că nu-şi aminteşte cu exactitate ce s-a întâmplat în acea noapte, având în vedere că era sub influenţa alcoolului şi că au trecut peste 30 de ani de atunci. Întreaga poveste aici.

Totodată, Spacey a pus capăt speculaţiilor şi a recunoscut că este gay, făcând o precizare care i-a înfuriat pe mulţi: „Povestea asta (referindu-se la cele relatate de Rapp – n.r.) m-a încurajat să vorbesc şi despre alte lucruri. (...).“ Mesajul integral aici

Kevin Spacey a fost pus la zid atât de fani, cât şi de oamenii din industrie care susţin că dezvăluirea orientării sale sexuale nu este altceva decât o „fumigenă PR-istică“ menită să diminueze prejudiciile de imagine care îi sunt aduse prin dezvăluirile lui Rapp. 

După dezvăluirile lui Rapp, numeroase acuzaţii de hărţuire sexuală l-au vizat pe Spacey, inclusiv venite din partea fiului actorului Richard Dreyfuss şi a mai multor membri ai echipei serialului Netflix „House of Cards“. 

6 plângeri de infracţiuni sexuale depuse împotriva lui Kevin Spacey 

În prezent, numărul plângerilor depuse pe numele lui Spacey investigate de poliţia londoneză a ajuns la şase - cinci fac referire la agresiune sexuală, iar una la agresiune, scrie News.ro. 

În total, actorul a fost acuzat de peste 30 de bărbaţi, odată cu izbucnirea scandalului, în noiembrie 2017. Kevin Spacey a negat însă toate acuzaţiile ce i-au fost aduse.

Kevin Spacey, născut pe 26 iulie 1959, în New Jersey, este actor american de teatru, televiziune şi cinema. Considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, starul hollywoodian a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects“ (1995) şi „American Beauty“ (1999). A jucat în filme precum „Se7en“, „LA Confidential“, K-Pax“ şi „The Men Who Stare at Goats“. Din 2013, a jucat rolul principal în serialul de succes „House of Cards“. În perioada 2004-2015, a fost director artistic al The Old Vic Theatre din Londra. 

   

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji