Gina Pistol va prezenta o nouă emisiune: primele declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gina Pistol (35 de ani) va prezenta o nouă emisiune la Antena 1, „Asia Express“, care va debuta pe micile ecrane în această primăvară şi în care concurenţii vor fi vedete.

În noua emisiune produsă de Mona Segal pentru Antena 1, şapte cupluri formate din vedete pornesc într-o călătorie prin Asia în încercarea de a-şi depăşi limitele şi de a câştiga marele premiu în valoare de 30.000 de euro. Acestora li se alătură Gina Pistol, în calitate de prezentator. 

„Pentru mine, «Asia Express» înseamnă un vis împlinit. Îmi doream foarte mult să descopăr o parte din Asia, dar cu ajutorul acestui show voi avea ocazia să fac asta express: cât descoperă alţii într-o viaţa, eu voi descoperi în cinci săptămâni“, a declarat prezentatoarea.

În plus, Gina nu este străină de călătoriile de acest tip: „Eu am mers 1000 de kilometri într-o lună şi oricum a fost foarte greu, nu vreau să-mi imaginez cum vor fi 5000 de kilometri în cinci săptămâni! Eu sunt fascinată de Asia, când eram mică îmi doream să câştig foarte mulţi bani şi să merg cinci săptămâni în Asia. Uite că mi s-a îndeplinit visul! Doar că nu sunt atât de bogată!“, a mai spus vedeta. 

De asemenea, Gina este convinsă că această experienţă le va schimba percepţia asupra vieţii multora dintre concurenţi: „Cred că după această emisiune ţi se vor ierta din păcate. O să fie foarte greu, cu siguranţă va fi aventura vieţii lor. Să mergi cu un dolar pe zi, cu rucsacul în spate, cu «Ia-mă, nene!» în condiţiile în care în Asia nu se prea vorbeşte engleză…nici nu vreau să mă gândesc.“ 

Gina Pistol va fi însoţită de actorul Marius Damian, în calitate de co-prezentator, care în toată această aventură le va vorbi telespectatorilor despre locurile surprinzătoare în care vor ajunge, despre lucrurile inedite de acolo, despre specificul fiecărei regiuni. „Cinci săptămâni cu Gina în Asia, mă simt senzaţional!“, a declarat actorul. 

Vietnam-Laos-Cambodgia-Thailanda este traseul pe care cele şapte cupluri de vedete sunt nevoite sa îl parcurgă. Întreaga acţiune are loc în diverse sate sau oraşe ale acestor ţări, iar fiecare  echipă are de parcurs mii de kilometri, trebuie să se descurce să îşi găsească singuri transport, să găsească localnici dispuşi să îi cazeze şi să le dea de mâncare. Toată această cursă este contra-cronometru, iar în funcţie de eficienţa şi rezultatele obţinute în urma diverselor probe, echipele merg mai departe sau sunt eliminate. 

Cele şapte perechi de vedete sunt formate din surorile Nicoleta şi Iuliana Luciu; Cătălin Moroşanu şi fratele lui, Claudiu, Marian Drăgulescu şi soţia lui, Corina, Dorian Popa şi mama lui, Lora şi iubitul ei, Ionuţ Ghenu, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu şi Daniela Crudu şi Vica Blochina.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat