George Clooney a vorbit pentru prima dată despre faptul că va deveni tată: ce decizie importantă a luat actorul împreună cu soţia sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amal şi George Clooney s-au căsătorit cu fast în anul 2015 FOTO AP

Actorul american George Clooney, în vârstă de 55 de ani, a vorbit pentru prima dată despre faptul că va deveni tată, soţia sa, avocata britanică de origine libaneză Amal Alamuddin, în vârstă de 39 de ani, fiind însărcinată cu gemeni. Starul a precizat că sunt extrem de fericiţi, catalogând noua etapă a mariajului drept „o adevărată aventură“.

Amal şi George Clooney, care s-au căsătorit în 2015 după doi ani de relaţie, vor fi părinţi de gemeni, celebra avocată urmând să dea naştere în luna iunie unui băieţel şi unei fetiţe. 

Actorul american a vorbit pentru prima dată despre noua postură în care se găseşte. „Este interesant şi suntem foarte fericiţi şi entuziasmaţi. Am primit această veste cu braţele larg deschise. Va fi o adevărată aventură“, a declarat Clooney în emisiunea „Rencontres de Cinema“, citat de Huffington Post

De asemenea, Clooney a povestit şi momentul în care şi-a anunţat prietenii că va deveni tată: „Am fost să iau cina cu mai mulţi prieteni care au deja copii în colegiu. Iniţial, când le-am dat vestea, toţi au fost foarte încurajatori: «O să fie minunat, o să-ţi placă la nebunie». Apoi s-a lăsat liniştea şi dintr-odată toţi au început să imite copii care plâng. Am izbucnit cu toţii în râs.“

George Clooney nu s-a ferit să vorbească şi despre faptul că va avea o vârstă destul de înaintată când se vor naşte primii săi copii, mărturisind că a fost inspirat de actorul francez Jean-Paul Belmondo, care a avut un copil cu a doua sa soţie, Nathalie Tardivel, pe când avea 70 de ani. „Având în vedere acest lucru mă simt puţin mai bine că voi avea 56 de ani când se vor naşte gemenii“, a spus actorul.  

Devenind serios, starul a dezvăluit că împreună cu soţia sa a decis să nu mai călătorească în anumite ţări considerate periculoase. „Am hotărât să fim mult mai responsabili pentru a evita eventualele situaţii periculoase. Eu nu voi mai merge în Sudan şi în Congo, iar Amal nu va mai călători în Irak şi va evita locurile în care nu este binevenită“, a explicat artistul. 

De asemenea, Clooney a subliniat că deocamdată au şansa de a trăi în trei ţări – Italia, America şi Anglia –, însă acest lucru se va schimba odată ce copiii vor creşte. „În momentul în care vor începe să meargă la şcoală ne vom hotărî unde ne vom stabili căminul. Între timp, vom continua să ne deplasăm în locurile în care suntem solicitaţi. Oamenii cred că nu suntem niciodată împreună, dar noi nu am stat niciodată despărţiţi mai mult de o săptămână“, a mai spus Clooney.  

George Clooney, în vârstă de 55 de ani, şi Amal Alamuddin, în vârstă de 39 de ani, s-au cunoscut, în Italia, prin intermediul activităţiile ei profesionale. Cei doi s-au afişat pentru prima oară în public în octombrie 2013, iar în aprilie 2015 s-au logodit. Cuplul s-a căsătorit în septembrie 2015, la Veneţia, în cadrul unei ceremonii cu fast, lungă de patru zile, urmată de un „maraton“ de petreceri, ce au adunat laolaltă nume sonore din showbiz, întregul eveniment fiind catalogat de presa internaţională drept „nunta anului 2015“.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump