Geneticienii dezvăluie cum a reuşit Ozzy Osbourne să supravieţuiască după 40 de ani în care a abuzat de droguri şi alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii în domeniul geneticii au explicat cum de cântăreţul britanic Ozzy Osbourne, în vârstă de 68 de ani, a reuşit să supravieţuiască consumului masiv de alcool şi droguri, dar şi numeroaselor accidente grave.

Într-o carieră de peste cinci decenii, Ozzy Osbourne a fost numit în multe feluri – Prinţul Întunericului, Tatăl genului Heavy Metal. În anii 80, solistul Black Sabbath era cunoscut în industria muzicală drept Medicine Man, pentru că avea mereu o valiză în care puteai găsi toate drogurile din lume.

Chiar şi cercetătorii în domeniul geneticii i-au acordat un titlu – Miracolul Medical, asta după ce, în 2010, i-au analizat codul genetic şi au descoperit motivele pentru care a supravieţuit în ciuda consumului mare de alcool şi droguri. În termeni simpli, Ozzy Osbourne este mult mai rezistent decât alte persoane.  

Timp de 40 de ani, Ozzy a fost dependent de droguri şi alcool. Muzicianul obişnuia să consume patru sticle de cognac pe zi în locul unei mese, iar la micul dejun priza cocaină.

Pe lângă aceste vicii, artistul a avut şi numeroase accidente grave în care a fost la un pas să-şi piardă viaţa. 

În 2003, în urma unui accident cu ATV-ul, a stat opt zile în comă şi s-a ales cu o vertebră fracturată, o bucată de plămân parţial distrusă şi clavicula ruptă.

În 1982, Ozzy a scăpat nevătămat după ce aripa unui avion s-a rupt în autocarul în care se afla, iar maşina a fost cuprinsă de flăcări. În acel accident, chitaristul Randy Rhoads a murit.

În acelaşi an, Ozzy a muşcat pe scenă capul unui liliac. Potrivit statisticilor, un om moare din cauza rabiei luată de la lilieci la fiecare nouă minute. Bineînţeles, nu şi Ozzy Osbourne.

În 2010, Ozzy Osbourne a devenit unul dintre puţinii oameni din întreaga lume cărora le-a fost analizat minuţios codul genetic. Cercetătorii implicaţi în proiect l-au descris pe star drept un „miracol medical“, scrie Rock On. 

Ozzy este de 6,13 ori mai predispus decât o persoană normală la dependenţa de alcool; este de 2,6 ori mai predispus să aibă halucinaţii în urma consumului de cannabis şi de 1,31 ori mai vulnerabil în faţa dependeţei de cocaină.

Deşi nu e deloc surprinzător că Ozzy are o înclinaţie naturală spre a consuma droguri şi alcool mai mare decât restul oamenilor, oamenii de ştiinţă au făcut şi câteva descoperiri fascinante. Gena ADH4 a lui Ozzy, care este responsabilă cu descopunerea alcoolului, este mult mai puternică decât a unei persoane normale.

Mai mult, se pare că Osbourne are două versiuni ale genei COMR (catecol-O-metiltransferază), o enzimă care deteriorează dopamina, epinefrina şi norepinefrina. Mai exact, dincolo de predispoziţia sa pentru abuzuri de droguri şi alcool, alte funcţii, precum conştiinţa de sine, organizarea, planificarea, sunt mult mai bine dezvoltate şi mai puternice decât ale celorlalţi oameni.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model