FOTO Staruri internaţionale care arată spectaculos la peste 60 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la actorul irlandez Liam Neeson, la cântăreaţa de muzică country Dolly Parton sau supermodelul Christie Brinkley, unele vedete ne demonstrează cu fiecare apariţie că abilitatea de a fi sexi nu are o dată de expirare. Foxnews.com a întocmit o listă a vedetelor care arată spectaculos, chiar dacă au trecut de vârsta de 60 de ani.

Actori precum Arnold Schwarzenegger sau Sylvester „Rocky Stallone, cunoscuţi pentru rolurile lor din filmele de acţiune sau Liam Neeson, care s-a făcut cunoscut prin rolul său din „Lista lui Schindler, precum şi regina muzicii country, Dolly Parton sau supermodelul american Christie Brinkley, acestea sunt câteva dintre vedetele internaţionale peste care timpul pare că nu a trecut şi care încă reuşesc să ne uimească cu aspectul lor fizic la fiecare apariţie publică.

Chiar dacă ne vine să credem sau nu, în următoarele fotografii sunt înfăţişate staruri care au trecut deja peste vârsta de 60 de ani şi, cu toate acestea, încă arată spectaculos.

Actriţa americană Raquel Welch are 74 de ani FOTO Gulliver/Getty Images

Mark Harmon, starul din NCSI, are 62 de ani FOTO Gulliver/Getty Images

Supermodelul Christie Brinkley a sărbătorit fabuloasa vârstă de 60 de ani anul acesta FOTO Gulliver/Getty Images

Harrison Ford, starul din „Indiana Jones, are 71 de ani FOTO Gulliver/Getty Images

Frumoasa actriţă americană Goldie Hawn a ajuns la vârsta de 69 de ani FOTO Gulliver/Getty Images

Celebrul actor Sylvester Stallone are 68 de ani FOTO Gulliver/Getty Images

Cântăreaţa australiană Olivia Newton-John a ajuns la vârsta de 66 de ani FOTO Gulliver/Getty Images

Arnold Schwarzenegger a îmbătrânit frumos şi a ajuns la vârsta de 67 de ani FOTO Gulliver/Getty Images

Cântăreaţa de muzică country Dolly Parton are 67 de ani FOTO Gulliver/Getty Images

Actorul irlandez Liam Nesson are 61 de ani FOTO Gulliver/Getty Images

Mai multe pentru tine:
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji