FOTO Sara şi Iker "Carbonillas" s-au săturat de paparazzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iker Casillas şi Sara Carbonero nu au linişte nici după întoarcerea din vacanţa din Statele Unite, fiind vânaţi de fotografi şi când luau o cină romantică pe terasa unui restaurant din Boadilla del Monte, unde locuieşte goalkeeperul. Casillas, sătul să fie vânat peste tot de fotografi, s-a certat cu aceştia, cerându-le să fie lăsat în pace.

"Ne-am săturat! Lăsaţi-ne în pace. Oi fi eu campion mondial, dar nu sunt o ciudăţenie". Acestea au fost cuvintele cu care Iker Casillas s-a adresat fotografilor care, după revenirea celor doi, Iker Casillas şi Sara Carbonero, din Los Angeles, au încercat să-l fotografieze în timpul cinei romantice pe care o savurau pe terasa unui restaurant din Boadilla del Monte, oraşul de lângă Madrid în care locuieşte acum căpitanul lui Real.

După îndelung mediatizatul periplu prin Statele Unite (Los Angeles, Las Vegas şi San Francisco), portarul şi jurnalista, pe care presa i-a botezat "Carbonillas", de la numele de familie ale celor doi, Carbonero şi Casillas, continuă să fie principala ţintă a ziarelor mondene.

Iker, nervos, s-a certat cu fotografii

Însă, se vede treaba că răbdarea căpitanului naţionalei Spaniei a ajuns la capăt, căci joia trecută, în timpul cinei din Boadilla del Monte, Iker s-a răstit la fotografii care încercau să-i pozeze de la distanţă. Acesta s-a îndreptat ameninţător spre ei, în timp ce fotografii s-au apropiat, la rândul lor, de masa fotbalistului, pentru a discuta paşnic.

Iker le-a transmis că s-a săturat şi a obosit să fie vânat la orice moment al zilei şi în orice loc s-ar afla. "Nu mai vreau atâta atenţie mediatică", le-ar fi transmis goalkeeperul fotografilor. În tot acest timp în care Casillase discuta, pe un ton ridicat şi iritat cu paparazzii, Sara a preferat să rămână tăcută şi retrasă, fără a face vreun comentariu.

Vezi GALERIE FOTO pe adevarul.es

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM