Familii celebre blestemate: asasinări, sinucideri, morţi suspecte şi accidente bizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii cred că sunt simple sugestii negative, alţii că sunt energii nefaste care pot distruge destine. Sunt suficiente câteva cuvinte care invocă urgia divină pentru ca soarta unui om şi a urmaşilor lui să capete accente tragice. Cert este că oamenii au crezut dintotdeauna în blesteme, iar întâmplările nefaste care au avut loc în familii celebre le-au întărit aceste convingeri.

Blestemele sunt rostite din vremuri străvechi şi primul care a apelat la puterea nimicitoare a cuvântului a fost chiar Dumnezeu, după cum spune Biblia în Geneza 3:17, când Adam şi Eva au fost alungaţi din Rai: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem să nu mănânci deloc din el, blestemat este acum pământul din pricina ta“. Aşadar, păcatul lui Adam a astras vinovăţia asupra tuturor oamenilor.

De aceea, oamenii au crezut mereu că blestemele pot atinge nu numai pe cel vinovat de un lucru atroce, ci şi pe multe dintre generaţiile viitoare din familia sa. Accidente bizare, asasinări, sinucideri, morţi suspecte au marcat destinul câtorva familii bogate şi celebre, care nu au putut face nimic pentru a le opri.

Citeşte aici despre blestemul de 700 de ani al dinastiei Grimaldi (familia regală din Principatul Monaco), despre tragediile membrilor clanului Rockeffeler şi despre cea mai blestemată familie din lume: Kennedy.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele