Exclusiv Oana Ioniţă şi Florin Budnaru, prima şedinţă foto cu copiii, Isabel şi Mihai Maxim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Ioniţă şi Florin Budnaru, la prima şedinţă foto cu copiii, Isabel şi Mihai Maxim FOTO Sorin Stana

Fosta balerină şi tenorul de la Teatrul de Operetă ni-l prezintă pe cel care le-a împlinit vieţile, în urmă cu două luni.

Ne-am mai întâlnit cu Oana şi cu Florin, la puţin timp după ce s-au cunoscut, în ajunul unei zile de Sfântul Valentin. A fost o plăcere să fim, apoi, martorii primului mare eveniment din viaţa lor, cel în care şi-au spus „Da“. Povestea lor continuă să se scrie frumos, ca o arie înflăcărată sau ca un balet pasional, fiind dusă mai departe de micuţa Isabel, de trei ani şi jumătate, şi de noul membru al familiei, Mihai Maxim, de doar două luni. Să-i adunăm pe toţi în acelaşi cadru a fost o promisiune pe care ne-am făcut-o reciproc şi care-a devenit realitate într-o zi ploioasă de vară.

Oana, spune-ne totul despre nou venitul în familie, micuţul Maxim Mihai.

Oana Burduşel, aşa cum îl alintăm noi, n-are o poveste aşa de complicată. E un mâncăcios, avem noroc că este sănătos şi nu-i pretenţios. Şi mi se pare, deja, că-i un copil inteligent, la cele două luni ale lui. Are instinct. Noi comunicăm foarte bine. Se spune că băieţii sunt mai plângăcioşi şi că sunt mai agitaţi, la colici. Isabel a fost foarte cuminte din punctul ăsta de vedere. Am învăţat foarte multe lucruri despre creşterea copilului de pe Internet. Am cules informaţii şi am fost la pediatru să le verific, iar asta m-a ajutat în experienţa mea cu copilul.

Florin, cum te descurci ca tătic?

Florin Păi e foarte bine. Ne trezeşte de dimineaţă, se joacă tot timpul, râde non-stop. Mami stă noaptea cu el, eu dimineaţa. Şi Isabel, restul zilei. Bebeluşului îi place tare mult în braţe, cum îl lăsăm jos, simte imediat lipsa noastră. E dependent de iubire.

Mai multe poze de la şedinţa foto cu familia Oanei, pe okmagazine.ro!

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple