Emilia Clarke s-a bâlbâit de emoţie la prima sa întâlnire cu Prinţul William: reacţia stângace şi amuzantă a actriţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilia Clarke a povestit cum a decurs prima ei întâlnire cu Prinţul William FOTO Getty Images

Starul serialului Game of Thrones, Emilia Clarke (36 de ani), a povestit într-un interviu momentul stânjenitor al întâlnirii sale cu Prinţul William şi reacţia amuzantă pe care a avut-o din cauza emoţiilor.

Deşi ea însăşi este o regină în universul imaginar al lui George R.R. Martin, chiar şi lui Daenerys i s-au înmuiat puţin genunchii în faţa prinţului britanic. Actriţa Emilia Clarke, care o interpretează pe Mama Dragonior în „Game of Thrones“, a recunoscut în cadrul emisiunii „Late Night with Seth Meyers“ că s-a bâlbâit în momentul întâlnirii sale cu Prinţul William, după ce i s-a ţinut un scurt instructaj de protocol:

„Este un lucru înfricoşător să mergi la palat. Eu doar mă relaxam şi ei m-au anunţat că «Prinţul William soseşte»“, iar eu eram ceva de genul „Ah, cool, super“. Eram chiar relaxată şi totul era bine, când ei mi-au spus „Nu poţi să te întorci cu spatele!“, aşa că eu le-am zis: „Nicio grijă!“, iar ei au continuat „Trebuie să i te adresezi cu Alteţa Ta Regală“. Doar după aceea poţi să îl numeşti Prinţul William şi sunt o mulţime de alte formalităţi de care trebuie să ţii cont“.

Toate bune şi frumoase, dar lucrurile au scăpat puţin de sub control atunci când viitorul rege al Angliei a apărut în faţa ei: „Pentru un anume motiv, poate pentru că eram speriată, nu am reuşit să pronunţ «Alteţa Ta Regală», aşa că am spus ceva precum «ra...ra...». Este cam tot ce am putut“, a povesti cu umorul characteristic actriţa, potrivit revistei Marie Claire.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură