Ducu Bertzi: „Mă doare când văd garduri de tablă în Maramureş“

Artistul, care a lansat albumul „Colinde, colinde“, vorbeşte despre „occidentalizarea“ inestetică a locului natal. Albumul solistului conţine 14 piese, dintre care 13 colinde şi una instrumentală. Trei dintre acestea sunt melodii în primă audiţie.

Adevărul": La acest album aţi făcut apel la un instrument arhaic, din ce în ce mai puţin folosit: cavalul...

Ducu Bertzi: Am folosit instrumente tradiţionale, care au un sunet mult mai cald, precum cavalul şi naiul. Toate acestea au dat o altă coloratură albumului, de aceea şi abordarea mea, ca interpretare, a fost modificată. În sensul că sunetul este mai cald, te îndeamnă să te deschizi către sărbătorile de Crăciun.

Colindele sunt cele care se cântau în Maramureşul copilăriei dumneavoastră?

Sunt născut în Sighetul Marmaţiei, acolo am copilărit până la 19 ani, şi multe colinde le-am învăţat în perioada respectivă. Două dintre ele le-am scris eu, în anii '90, „Primeneşte gazdă casa" şi „Podele de nuiele", scrise împreună cu poetul George Ţărnea. El le-a versificat în metrica specifică colindului, de aceea mi-a fost uşor să compun.

Cum v-a influenţat Maramureşul, ca loc de inspiraţie unic în România?

M-a influenţat fantastic, pentru că Maramureşul este o zonă de multiculturalitate, acolo s-au sedimentat multe culturi şi am beneficiat de o moştenire extrem de importantă. Din fericire, zona aceea cu oameni mai conservatori şi mai încăpăţânaţi - în sensul bun al cuvântului - a păstrat obiceiuri formate în mii de ani. În zona Maramureşului, timp de 300 de ani au stat celţii, iar influenţa lor se simte în muzică şi în sculptură.

Dacii nu au ajuns acolo, au ajuns până pe Valea Someşului, după cum spun mărturiile istorice. Maramureşul a fost o zonă de trecere în care fiecare etnie şi fiecare popor şi-a lăsat amprenta. aAm reuşit să folosesc în muzica mea elemente din toată această moştenire. Acolo găseşti lucruri mereu proaspete, prin sonoritate, chit că sunt foarte vechi.

Mai seamănă Maramureşul de azi cu cel din amintirile dumneavoastră?

Nici nu cred că poate să mai semene, pentru că toate amintirile noastre din copilărie sunt subiective. Când te întorci, constaţi că nu mai este locul pe care l-ai lăsat. Oamenii s-au lăsat influenţaţi de modernism şi, dacă privim azi prin satele din Maramureş, întâlnim elemente care alterează imaginea satului tradiţional.

Veţi avea un şoc: oamenii au ieşit să muncească afară şi din toată experienţa străinătăţii nu au acumulat prea mult, au acumulat doar financiar. Deşi lemnul este din abundenţă acolo, nu îşi mai fac gardul din lemn, cum au făcut-o străbunii lor timp de mii de ani - îl fac din tablă inoxidabilă. Când vezi o casă bătrânească aşa, cu gard din tablă, te apucă plânsul.... Pe mine mă doare să văd aşa ceva. Eu îmi doream ca şi la Bucureşti să-mi fac o casă din lemn, deşi mi se spune că ar fi „prea ţărănească".

Am fost şocat să văd garduri din tablă. Dar acolo unde nu se respectă o regulă, fiecare îşi face regula lui! Mă şochează să ştiu că aceşti oameni, mari meşteri în lemn, chemaţi să lucreze în afara ţării - pentru expoziţii, dar şi pentru casele unor oameni cu gust - când vin acasă, îşi trântesc un termopan şi un gard de tablă.

Reveniţi des în locurile natale?

Îmi fac programul în aşa fel ca la două luni să ajung în Maramureş. Mama şi sora mea locuiesc acolo. Din păcate, nu am cum să ajung de Crăciun la ele. Am de susţinut 22 de concerte în mai puţin de o lună. Când eşti solicitat şi oamenii au nevoie de tine, cred că aceasta este cea mai mare mulţumire a unui artist. La 24 decembrie, seara, şi în ziua de Crăciun vreau să stau cu familia mea (soţia şi cei doi copii - n.r.).

Ducu Bertzi - Fata Batrana
Asculta mai multe audio Divertisment

Mama dvs a fost deportată la Sighet. Această istorie a familiei, deşi nu v-a afectat direct, v-a impresionat când eraţi copil?

Eu mai târziu am realizat ce a însemnat treaba asta cu deportarea. Mama venea din zona Tecuci. Bunicul, fiind notarul satului, a fost considerat chiabur. Împreună cu alte fete de vârsta ei, cu care a rămas prietenă, mama a fost deportată la Sighet, la vârsta de 14 ani.

Alternativă nu exista atunci: ori mergeai la Sighet şi învăţai acolo, ori nu mai erai primit în nicio altă şcoală din România. Sighetul era ca o pedeapsă, având un rău renume pe vremea când acolo funcţiona închisoarea pentru deţinuţi politici. Copii de 14 ani-15 ani erau deportaţi la Sighet, stăteau într-un cămin şi mergeau la şcoală. Mama, după ce a terminat şcoala la Sighet, a ajuns învăţătoare. Aşa l-a cunoscut pe tatăl meu, care era profesor, şi căsătorindu-se, a rămas în Maramureş pentru tot restul vieţii.

Magia Serii de Crăciun, într-un album

Chitara lui Ducu Bertzi, vioara lui Mihai Neniţă, cavalul şi fluierul, alături de alte instrumente acustice tradiţionale, te duc cu gândul la colindătorii de odinioară. Solistul redă în cuvinte această magie: „Când auzi o colindă, te întorci în timp, în copilărie, în lumea visurilor ce aştepţi să se împlinească.

Eşti mai darnic şi mai bucuros în suflet: te aşteaptă veşti minunate din ceruri, lumea devine o mare familie iar tu, trecătorule prin viaţă, realizezi că Seara de Crăciun este de neînlocuit. Aşa e colinda, ca o ninsoare lină pe înserat, imaculată şi dădătoare de speranţă".