DJ-ul Paul van Dyk a fost spitalizat de urgenţă, după ce a căzut de pe scenă în timpul unui concert VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul van Dyk şi-a descoperit pasiunea pentru muzică ascultând posturile de radio germane şi a decis să creeze un gen de muzică diferită, care să treacă dincolo de graniţele stilului tehno FOTO Arhivă

DJ-ul german Paul van Dyk, o legendă a muzicii trance, a fost spitalizat de urgenţă, după ce a căzut de pe scenă în timpul unui concert pe care l-a susţinut la Festivalul A State of Trance (ASOT), sâmbătă seară, în oraşul olandez Utrecht, informează mixmag.net, citat de News.ro.

Potrivit presei internaţionale, incidentul s-a produs atunci când Paul van Dyk se afla la mijlocul show-ului pe care îl susţinea în cadrul acestui festival. Instalaţia de sunet a fost oprită imediat de organizatorii evenimentului, după ce renumitul DJ a căzut de pe scenă.

Fanii de pe Twitter ai artistului german afirmă că acesta a fost urcat la bordul unui elicopter şi a fost transportat la un spital din apropiere. Presa olandeză afirmă că artistul ar fi suferit răni în zona capului, notează News.ro.

Incidentul a fost confirmat ulterior şi de DJ-ul Armin van Buuren, un alt nume de marcă al muzicii trance, care a urcat pe aceeaşi scenă şi i-a anunţat pe spectatori că Paul van Dyk a fost transportat la spital în regim de urgenţă. 

Din respect pentru colegul său de breaslă, Armin Van Buuren şi-a anulat concertul pe care trebuia să îl susţină sâmbătă seară în cadrul aceluiaşi festival. 

De asemenea, organizatorii festivalului ASOT au luat decizia de a închide scena principală a evenimentului. Pe panoul din spatele scenei principale, organizatorii au proiectat ulterior imagini ale concertelor ce aveau loc pe celelalte scene din festival.

Matthias Paul, cunoscut sub numele de scenă Paul van Dyk, s-a născut pe 16 decembrie 1971, în Germania, şi este unul dintre cei mai apreciaţi DJ pe plan internaţional. Paul van Dyk şi-a descoperit pasiunea pentru muzică ascultând posturile de radio germane şi a decis să creeze un gen de muzică diferită, care să treacă dincolo de graniţele stilului tehno. În prima parte a anilor 1990, Paul van Dyk a mixat foarte  des în cluburile din Berlin, până când şi-a lansat primul album, „45 RPM“,  în 1994. După apariţia pe piaţă a celui de-al doilea album, „Seven Ways“, a devenit cunoscut şi pe plan internaţional, iar single-ul „For An Angel“ l-a transformat într-o vedetă de calibru mondial. Discul său  „Out There & Back“, lansat în 2000, a fost elogiat de criticii muzicali şi apreciat de public. Paul van Dyk a câştigat un premiu Grammy, iar albumele sale s-au vândut în peste 3 milioane de copii pe plan mondial.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană