Dana Rogoz cere ajutor: are o problemă cu fetița sa. „Mă doare, jur. A dat primele semne acum un an”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dana Rogoz se confruntă cu o problemă delicată, motiv pentru care a cerut ajutor. Actrița este pusă într-o situație nemaiîntâlnită de fiica sa. Lia îl preferă la orice activitate doar pe soțul vedetei.

Dana Rogoz alături de familia ei FOTO Instagram

Actrița a postat un mesaj pe pagina sa de socializare în care explică situațiile în care este pusă de micuța Lia, în vârstă de 2 ani și jumătate.

Dana Rogoz spune că aceasta îl cere tot timpul pe tatăl său, iar preferința a început în urmă cu un an, când fetița nu a mai fost alăptată.

"Trebuie să vă mărturisesc ceva. Lia trece prin etapa în care, în cea mai mare parte a timpului, îl vrea DOAR pe Radu. Și mă doare, jur. A început să dea primele semne acum vreun an, imediat după ce nu am mai alăptat-o, iar Radu a început să o adoarmă mai des, în locul meu. La momentul acela mă bucuram că reușește și el singur să preia anumite ritualuri cu ea, fără să mai fie dependentă de mine. Apoi a început să ne amuze, căci de fiecare dată când eu îi cântam ceva, mă oprea brusc și îi cerea lui Radu să continue. Nu știu dacă mă înțelegeți, dar chiar mă străduiam să îi fiu simpatică, dansând și cântând în fața ei, apelând la toate «trucurile» de Abramburica :))) Nimic. Un simplu lălăit de-al lui Radu era ascultat cu cea mai mare admirație…

Buuun, amuzant în prima fază. Dar acum, la 2 ani jumate, eu pot să o adorm doar dacă nu e Radu acasă, altfel cere sa vina și el sau să rămână doar ei doi. A ajuns până în punctul în care dacă se impiedică și cade pe stradă, iar eu sar repede și o ridic, ea să se arunce din nou, strigând: "Nuuuu, mama, tata mă ridică!". Sigur că mă îmbrățișează și mă pupă și îmi spune că mă iubește și că avem în continuare momentele noastre de drăgălit. Dar când e vorba de ales la cine să stea în brațe sau cine să o îmbrace, clar "tata". Și, repet, mă doare. Sunt geloasă! Nu-i spun nimic, evident, dar îmi trec prin minte numai replici de genul "te-am purtat în burtică!!!", "ai stat la sânul MEU!"... :))) Drept urmare, vă întreb pe voi, părinți de fete: etapa asta a lor de atașare/dependență de tati cum se gestionează corect? Că nu vreau să o forțez în niciun fel, evident, dar în același timp simt că și Radu are uneori nevoie disperată de ajutorul meu, pe care ea îl refuza categoric în episoadele de rebeliune specifice toddlerilor. Ce să fac? Îl trimit pe Radu în vacanță o perioadă?"

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”