Cu cine a fost înlocuit Leo Iorga în trupa Compact B. Solistul se află în Germania pentru tratament FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leo Iorga FOTO TVR

Leo Iorga, în vârstă de 54 de ani, se luptă din nou cu cancerul, iar în prezent se află pentru tratament la o clinică din Germania. Solistul a fost înlocuit temporar în trupa Compact B.

Leo Iorga a fost înlocuit în trupa Compact B cu Codruţ Croitoru, un apropiat al găştii de rockeri, solist într-un alt proiect al lui Adrian Ordean, formaţia Schimbul 3. 

Membrii trupei pun această decizie pe seama concertelor pe care le aveau deja stabilite (şi care încep în acest weekend) şi spun că hotărârea lor i-a fost adusă la cunoştinţă artistului, care se confruntă din nou cu grave probleme de sănătate, scrie Libertatea. 

Leo Iorga se află în Germania, unde face chimioterapie, după o serie de noi intervenţii cu laser la singurul său plămân. 

   

Iniţial, locul lui Leo Iorga în fruntea Compact B îi fusese predat, până la însănătoşirea titularului, lui Adrian „Coco“ Tinca, chitaristul bass al grupului. 

Până la urmă însă, Adrian Ordean a preferat să aducă un solist familiarizat cu stilul trupei, în calitate de rezervă, notează sursa citată. 

„Da, în Compact B a venit un nou şi talentat solist. Despre venirea sa ştie şi Leo Iorga, el ne-a dat consimţământul său“, a declarat pentru Libertatea Leluţ Vasilescu, instrumentist care a petrecut 36 de ani în Compact.  

Codruţ Croitoru FOTO Facebook

Leo Iorga (54 de ani) se luptă din nou cu boala după ce cancerul cu care se luptă de aproape un deceniu a recidivat.

În 2011, artistul a fost suspus unei operaţii de extirpare a unei tumori canceroase la plămâni, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din Capitală. Într-un interviu acordat, la câteva luni de la operaţie, pentru Mediafax, Leo Iorga mărturisea că se simte bine dar că va continua tratamentul postoperator. „Urmez un tratament postoperator şi de prevenţie a unor fenomene, dar asta-i situaţia şi mulţumesc lui Dumnezeu că putem sta de vorbă“, spunea solistul, la vremea respectivă.

În 2014, Leo Iorga a suferit şi o operaţie pe creier pentru extirparea unei tumori de trei centimetri după ce, înainte de Paşti, a avut o criză mare de convulsii şi a urmat un tratament care „l-a anchilozat“. În urma operaţiei, care a durat trei ore, tumoarea canceroasă a fost eliminată complet. Pe lângă tratamentul medicamentos pentru edemul cerebral, parte din recuperare a fost gimnastica medicală şi kinetoterapia, conform spuselor medicilor de la acea vreme.

Un an mai târziu, artistul a trecut printr-o altă intervenţie chirurgicală prin care i-a fost extirpată glanda suprarenală stângă, care nu mai funcţiona în parametri normali de câţiva ani. 

Codruţ Croitoru a studiat pianul timp de 12 ani în cadrul Liceului de Artă din Piteşti, oraşul său natal, iar în paralel a studiat canto şi chitara. A urmat apoi Conservatorul din Bucureşti (numit acum Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti), unde a studiat compoziţia cu regretatul compozitor Anton Şuteu. 

Codruţ a iubit muzica şi scena de mic, iar prima sa trupă a fostThe Crown, cu care a activat în calitate de solist vocal, compozitor şi chitarist timp de opt ani. După ce proiectul The Crown s-a încheiat, Codruţ a fost invitat în anul 2011 de către Adrian Ordean să fie solistul vocal al trupei Ordean, unde a cântat timp de un an si jumatate, până la desfiinţarea trupei, potrivit presainblugi.com.  

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online