Christina Grimmie a fost înmormântată în cadrul unei ceremonii funerare intime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia Christinei Grimmie, în lacrimi la înmormântarea acesteia FOTO GettyImages/Guliver

Christina Grimmie a fost înmormântată în cadrul unei ceremonii funerare la care au participat familia şi prieteni apropiaţi. Adam Levine şi-a oferit sprijinul financiar.

Familia şi prietenii, prezenţi la înmormântare 

a fost cel care a sprijinit material familia Christinei în cele necesare înmormântării. Anunţul a fost făcut de fratele mai mare al artistei, Marcus Grimmie, pe pagina lui de Facebook. „Am aflat cu uimire în această dimineaţă că Adam Levine a sunat-o personal pe mama mea şi i-a spus că va plăti costurile pentru înmormântare şi avion“, a scris acesta într-o postare, imediat după tragicul eveniment.

Fanii care au dorit să aducă un ultim omagiu tinerei cântăreţe au putut participa la o slujbă publică, înainte de începerea serviciul memorial. Înainte ca aceasta să fie înmormântată, sute de fani îndoliaţi au aprins lumânări şi au stat de veghe în memoria Christinei Grimmie. „Iubea acest oraş, iubea acest stat, iubea să cânte, îl iubea pe Dumnezeu, mă iubea pe mine, era sora mea mai mică“, a spus Marcus, fratele Christinei Grimmie. 

FOTO „Huffington Post“ 

FOTO GettyImages/Guliver 

 Fratele cântăreţei ridică degetul spre cer în timpul ceremoniei funerare FOTO GettyImages/Guliver 

Ucisă în timp ce dădea autografe 

Christina Grimmie a sfârşit tragic la vârsta de 22 de ani, după ce un bărbat în vârstă de 27 de ani a împuşcat-o în cap în timpul unei sesiuni de autografe, care a avut loc după concertul susţinut de acesta. Ulterior, ucigaşul a fost identificat drept Kevin Loibl. Potrivit autorităţilor, criminalul a călătorit singur până în Orlando, fără maşină, şi plănuise să se întoarcă acasă după confruntarea cu cântăreaţa. Bărbatul era înarmat cu două pistoale şi un cuţit, însă la eveniment nu au existat detectoare de metale, iar echipa de securitate, care nu era înarmată, a controlat doar genţile celor care au intrat la concert.

Un ofiţer de poliţie a declarat că urmările ar fi putut fi mult mai grave dacă n-ar fi fost prezent acolo fratele cântăreţei, Marcus Grimmie (23 de ani), care s-a năpustit asupra ucigaşului, punându-l la pământ. Câteva clipe mai târziu, criminalul s-a sinucis prin împuşcare. „Era introvertită şi un bun prieten pentru toată lumea. Un superstar. Dar, mai presus de toate, era sora mea. Îl iubea pe Dumnezeu, îşi iubea familia. Nu ştiu ce o să mă fac fără ea“, a zis fratele artistei după moartea ei. 

Ucigaşul, obsedat de vedetă 

Ucigaşul ar fi fost obsedat de tânăra cântăreaţă, după cum au declarat foşti colegi ai acestuia. Kevin Loibl era atât de îndrăgostit de Christina Grimmie încât a decis să îşi facă transplant de păr, a trecut printr-o operaţie cu laserul la ochi şi a încetat să mai mănânce carne, doar pentru a o impresiona pe vedetă. Loibl a vrut să se schimbe cu totul cu scopul de a devenit cât mai apropiat de Grimmie. După ce a trecut prin toate schimbările, Kevin Loibl le spunea colegilor săi că vrea să o ia de soţie pe Christina Grimmie. 

Adam Levine, uluit de moartea Christinei Grimmie 

Cântăreţul american Adam Levine, antrenorul Christinei Grimmie la concursul „The Voice US“, a exprimat prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook regretul faţă de moartea tragică a tinerei cântăreţe.

„Eu şi Behati (Behati Prinsloo, soţia lui Adam Levine - n.r.) suntem devastaţi şi avem inima frântă de moartea Christinei Grimmie. Inima noastră este alături de familia ei. Christina avea un talent natural care se întâlneşte atât de rar. A plecat dintre noi prea devreme. Acesta este un alt gest fără sens, de extremă violenţă. Sunt uluit şi confuz de modul în care aceste lucruri inadmisibile continuă să se petreacă în lumea noastră“, a scris artistul pe pagina sa de Facebook.

După incident, părinţii lui Kevin Loibl au lipit un bilet pe uşa casei din St. Petersburg (Florida), prin intermediul căruia prezintă scuze pentru fapta fiului lor. „Suntem profund îndureraţi de pierderea suferită de familia, prietenii şi fanii talentatei şi iubitoarei Christina Grimmie. Niciun alt comentariu“, au scris părinţii ucigaşului. 

Christina Victoria Grimmie s-a născut pe 12 martie 1994. În 2014, Grimmie a participat la cel de-al şaselea sezon al competiţiei muzicale „The Voice“, terminând pe locul al treilea. Adam Levine a anunţat în finală că în ciuda rezultatului, o invită să semneze un contract cu casa sa de discuri, 222 Records. Şi Justin Bieber şi Lil Wayne au susţinut-o pe Grimmie în timpul spectacolului iar Lil Wayne a invitat-o să semneze cu casa sa de discuri, Young Money Entertainment.

Cântăreaţa a avut un mare succes pe YouTube prin contul „zeldaxlove64 Christina“ pe care l-a înfiinţat în 2009, unde publica cover-uri ale unor melodii pop, uneori la cererea abonaţilor. Grimmie obişnuia să se fimeze cântând la pian în camera ei şi interpretând melodii cunoscute.  În prezent, canalul are peste trei milioane de abonaţi şi peste 378 de milioane de vizualizări. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online