Călin Geambaşu, despre copilăria dură pe care a avut-o şi relaţia cu părinţii lui. „Mama mă rupea în bătaie! L-a întors şi pe tata împotriva mea“
0E declaraţia unui om care, odată devenit părinte, îşi cere dreptul la fericire. Un drept de care, din păcate, fiul lui Petre Geambaşu a fost privat în copilărie.
Prima oară l-am văzut la „Şcoala Vedetelor“, când mai toate puştoaicele îi strigau numele. Apoi, l-am văzut evoluând pe scena festivalului de la Mamaia şi, mai târziu, în band-ul tatălui său, Petre Geambaşu. Timp de 14 sezoane l-am ascultat cântând pe fundalul muzical pe care evoluau concurenţii de la „Dansez pentru tine“, la PRO TV. Şi, dintr-o dată, tată şi fiu, altădată parteneri de scenă, au devenit duşmani făţiş, aruncându-şi unul altuia acuze grave dintr-un trecut de familie ce n-a fost niciodată liniştit.
Acasă la Angelina (43) şi Călin Geambaşu (41) este, însă, multă veselie. Şi niciun pic de linişte! Asta pentru că fiul lor, Davin (9), e deja un mic „Bubu“ şi promite să fie cel mai talentat toboşar. Şi tot el e şansa lui Călin de-a demonstra că el, unul, poate fi un alt fel de părinte.
Pe Davin când l-ai dus prima oară la show-urile tale?
Călin: El cerea să mă însoţească de când avea vreo trei ani şi ceva. Eu, ca să-l stârnesc, îi ziceam: „Da, dar să vii doar aşa, că eşti băiatul meu, n-are haz, că doar te uiţi la noi. Învaţă şi tu două, trei piese şi te iau.“ De la patru la şase ani, le-a învăţat pe toate, cântate la tobe. Apoi a venit la mine: „Hai, nu mă iei? Gata, le-am învăţat.“ Şi n-am mai avut ce să-i spun şi a trebuit să-l iau cu mine. Şi, din clipa aia, a mers la cântări în Bucureşti şi fie cântă lângă mine, fie îl imită pe Michael Jackson ori acompaniază band-ul la tobe.
Tu când ai ajuns prima oară pe scenă cu tatăl tău?
Călin: Am ajuns destul de târziu, puţin înainte de „Şcoala Vedetelor“, dar strict experimental. Adică eu nu-mi plănuisem să am o carieră muzicală.
N-a avut el încredere în tine sau nu erai tu pregătit?
Călin: Comparativ cu Davin, nu eram pregătit, pentru că nu aveam datele pe care le are el acum. Aveam cursuri de pian, e-adevărat. Inspiraţia tatălui meu a fost să mă dea la şcoala de muzică, dar eram la fel de pregătit ca ceilalţi copii care mergeau acolo. Deci nu prea aveam ce să caut pe scenă. În schimb, m-am apucat să-i fac negative, orchestraţii, ceea ce a fost un plus, pentru că l-au şi ajutat foarte mult, şi atunci am început să cânt şi cu vocea, dar aveam chiar puţin trac!
Citeşte pe www.okmagazine.ro restul acestui interviu!