Beyonce, dată în judecată de două admiratoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru că fanii s-au înghesuit şi le-au lovit pe două spectatoare la concertul lui Beyonce, artista a fost dată în judecată. FOTO Reuters

Cântăreaţa Beyonce Knowles a fost dată în judecată de două dintre admiratoarele sale, Raquel Castellanos şi Gabriella Davidson, care au fost călcate în picioare de spectatorii nerăbdători să intre la un concert susţinut de artista americană în decembrie, la Chicago.

Documentele oficiale pentru iniţierea acestui proces au fost depuse la tribunalul din Chicago, conform contactmusic.com. Potrivit filialei locale a postului de televiziune CBS, cele două admiratoare au cumpărat bilete pentru concertul cântăreţei Beyonce şi au sosit cu câteva ore mai devreme de începerea acestui show, care a avut loc la The United Centre, întrucât doreau să prindă un loc în apropierea scenei.

"Pe măsură ce orele treceau, mulţimea a devenit tot mai numeroasă, mai compactă şi mai nerăbdătoare să afle când, unde şi cum se vor deschide uşile prin care posesorii de bilete ar fi trebuit să intre în The United Centre - nimic din toate aceste lucruri nu ne-au fost explicate", au declarat cele două admiratoare ale artistei americane.

Atunci când uşile arenei au fost în cele din urmă deschise, mulţimea a fost cuprinsă de frenezie, iar Raquel Castellanos şi Gabriella Davidson au fost trântite la pământ şi călcate în picioare de ceilalţi spectatori şi şi-au pierdut cunoştinţa.

Cele două admiratoare au suferit, totodată, fracturi şi alte contuzii în urma acestui incident şi au ratat concertul, întrucât au fost transportate de urgenţă la un spital local.

Ele consideră că administratorii sălii, organizatorii concertului şi Beyonce se fac vinovaţi de acel "haos" şi nu au făcut absolut nimic pentru a preveni producerea incidentului.

Raquel Castellanos şi Gabriella Davidson au dat în judecată The United Centre, compania organizatoare Live Nation şi pe cântăreaţa americană, de la care solicită achitarea unor daune a căror valoare nu a fost dată publicităţii.

Beyonce Knowles a devenit celebră la sfârşitul anilor 1990 în calitate de membră a trupei Destiny's Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny's Child, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat "Dangerously in Love".

Beyonce este una dintre cântăreţele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 17 astfel de trofee - trei ca membră a grupului Destiny's Child şi alte 14 în calitate de artistă solo.

Beyonce a jucat şi în filme, precum "Austin Powers - Goldmember" (2002), "Pantera roz" (2006), "Dreamgirls" (2006) şi "Cadillac Records" (2008).

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi