Atunci şi acum: cum arată Natalie Imbruglia la 40 de ani?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Natalie Imbruglia în videoclipul Torn, lansat în 1997

Pe vremuri, cucerea industria muzicală cu hitul ei, Torn. Se întâmpla pe la sfârşitul anilor 90. De atunci, cântăreaţa de origine australiană, dar care trăieşte de ani buni în Marea Britanie, a fost o apariţie sporadic în showbiz, fără să mai cunoască, însă, succesul din tinereţe.

Am fost surprinşi s-o vedem, seara trecută, la premiera noului film din franciza James Bond, "Spectre", acolo unde miniona ajunsă la 40 de ani s-a amestecat pe covorul roşu cu mari actori şi regalităţi. Artista australiană a purtat cu această ocazie o rochie neagră, midi, cu mâneci scurte şi sofisticate, la care a asortat accesorii metalice şi şic. 

Ce-am putea spune? Chiar şi la 40 de ani, Natalie Imbruglia şi-a păstrat prospeţimea chipului, ochii ei mari, albaştri, şi gropiţele, fiind şi astăzi atuurile ei fizice. Au trecut, din 1997, 18 ani de când o admiram în videoclipul cel mai popular al ei, "Torn" - care a devenit şi hit internaţional. Acesta a fost, de fapt, un cover după un single semnat Ednaswap. Cu toate că, după 2007, nu a mai avut mare succes muzical, australianca a lansat în iulie, anul acesta, un album cu interpretări muzicale după melodii cântate de bărbaţi. Curând, Natalie, care s-a maturizat spectaculos de frumos, va lansa şi un album original pe plan muzical, la fel de matur. Abia aşteptăm!

Cum arată Natalie Imbruglia acum, la 40 de ani, află pe www.okmagazine.ro

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase