Antonia, critici la adresa părinţilor care nu îşi educă copiii: Susţineţi nişte oameni care promovează răutate şi vulgaritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antonia a reacţionat în mediul online cu privire la limbajul şi răutatea copiilor din noua generaţie. Cântăreaţa, mamă a doi băieţi şi o fetiţă, consideră că părinţii sunt vinovaţi pentru că nu oferă o bună educaţie.

Antonia s-a declarat dezamăgită şi chiar „scârbită“ de limbajul copiilor din ziua de azi şi a criticat dur părinţii care nu ştiu să le ofere educaţie acestora, după ce a citit câteva comentarii şi mesaje pe reţelele sociale.

Cântăreaţa a scris pe Instagram un mesaj în care a afirmat că este vina părinţilor în cazul copiilor „răutăcioşi, care jignesc uşor oamenii“, referindu-se la cei cu vârste cuprinse între 10 şi 20 de ani.

„Stau şi mă uit la nişte comentarii şi mesaje şi dacă vedeţi ce limbaj au copiii din generaţia asta te sperii! Sunt foarte dezamăgită şi cumva scârbită de câtă răutate există într-un corp atât de mic (10-20 ani). Sunteţi atât de răutăcioşi, jigniţi atât de uşor oameni şi străini! Susţineţi nişte oameni care promovează răutate şi vulgaritate! Eu nu înţeleg părinţii acestor copii. Unde sunteţi? Ce educaţie le-aţi dat, pentru că dacă mă întrebaţi pe mine, da, este vina părinţilor! Educaţie şi maniere 0! Trist“, a comentat Antonia pe Instagram. 

Ulterior, ea a mai postat un mesaj în care atrage atenţia asupra anturajului prost în care intră copiii, menţionând că se ajunge în acel punct din cauză că părinţii nu îi verifică şi sunt dezinteresaţi. 

Vedeta face o comparaţie cu adolescenţa ei, când părinţii o verificau şi „nu avea cum să mişte un deget“.

„Copiii care au un anturaj prost sau acel prieten care are o influenţă proastă asupra lui... cum se ajunge acolo? Simplu, nu îi verifică părinţii, nu îi interesează, altfel nu îmi explic. Doamne, cât mă verificau părinţii când eram adolescentă, nu aveam cum să mişc un deget! Atunci era enervant şi «nedrept», dar acum îi înţeleg!“, a mai scris Antonia.

„Eu nu sunt vreun guru în parenting, învăţ şi eu pe parcurs, dar sunt nişte chestii pe care le-am învăţat de la părinţii mei şi mi-au rămas implementate din copilărie şi îmi doresc să le transmit mai departe copiilor mei“, a continuat ea. 

Antonia este implicată într-un conflict şi cu Abi Talent, un tânăr în vârstă de 19 ani care se află în plin scandal cu soţul artistei, Alex Velea. 

Recent, Antonia s-a enervat în timpul unui concert susţinut la un bal al bobocilor dintr-un club din Bucureşti, deranjată fiind de atitudinea a doi tineri care au avut o tentativă de a se lua la bătaie, motiv pentru care cântăreaţa a decis să părăsească scena alături de dansatorii săi. „Mamă, ce urât! Numai la noi în ţară se întâmplă aşa ceva!“, a spus, atunci, cântăreaţa pe scenă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget