Angelina Jolie s-a întâlnit cu papa Francisc, după proiecţia celui mai recent film al ei la Vatican

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc, alături de actriţa Angelina Jolie, în Sala Tronetto, anticameră a bibliotecii în care papa îşi ţine audienţele zilnice FOTO Hepta

Actriţa americană Angelina Jolie a asistat la proiecţia celui mai recent film al ei, „De neînvins/Unbroken“, joi, la Vatican, înainte de a participa la o scurtă întrevedere cu papa Francisc, a anunţat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Federico Lombardi, citat de AFP.

Filmul artistei americane a fost proiectat joi dimineaţă la Casina Pio IV, un pavilion situat în grădinile Vaticanului, în care se află Academia pontificală pentru ştiinţe sociale.

Presa italiană anunţase iniţial că papa Francisc va asista la această proiecţie, însă suveranul pontif a avut o dimineaţă foarte aglomerată, cu numeroase audienţe.

După proiecţia filmului „Unbroken“, actriţa americană, însoţită de fratele ei, doi dintre cei şase copii ai ei cu Brad Pitt şi un interpret, a fost condusă în Palatul apostolic, în Sala Tronetto, un fel de anticameră a bibliotecii în care papa îşi ţine audienţele zilnice.

După audienţele sale de dimineaţă, papa Francisc a venit în Sala Tronetto pentru a o saluta pe actriţa americană şi pentru a schimba câteva cuvinte cu aceasta. La fel cum procedează cu toţi vizitatorii săi, papa Francisc a oferit vedetei hollywoodiene un rozariu.

Potrivit revistei „US Weekly“, Angelina Jolie şi Brad Pitt, care s-au căsătorit în august 2014 în Franţa, implicaţi în numeroase proiecte umanitare, au solicitat o întrevedere privată cu papa Francisc, al cărui stil de comunicare este foarte apreciat de cuplul american.

Lansat la sfârşitul anului 2014 în Statele Unite, filmul „Unbroken“, al doilea proiect regizoral al actriţei Angelina Jolie, prezintă povestea de viaţă a fostului atlet american Louis Zamperini şi anii săi petrecuţi ca prizonier într-un lagăr japonez în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Filmul va ajunge pe marile ecrane din România pe 23 ianuarie.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele