Angelina Jolie dă în judecată tabloidul britanic „Daily Mail“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angelina Jolie a vorbit deschis despre problemele cu droguri pe care le-a avut în trecut FOTO Reuters

Actriţa Angelina Jolie a acţionat în istanţă tabloidul britanic „Daily Mail“ pentru publicarea unei înregistrări video din anii '90 în care se pretinde că ar fi fost dependentă de heroină, relatează publicaţia „Huffington Post“.

Potrivit „The Times“, actriţa americană consideră că publicarea unei astfel de înregistrări video reprezintă o încălcare grosolană a vieţii sale private.

Se crede că înregistrarea video a fost cumpărată de Mail Online (divizia online a tabloidului „Daily Mail“) de la National Enquirere, un săptămânal american specializat în publicarea de ştiri mondene. 

Autorii articolului spun că acea înregistrare video de 16 minute conţine o conversaţie telefonică între Angelina Jolie şi tatăl ei, actorul Jon Voight, pe vremea când actriţa avea puţin peste 20 de ani. În articolul care însoţeşte înregistrarea, jurnaliştii de la Mail Online sugerează faptul că Jolie ar vorbi despre fratele ei, James, şi despre mama ei, Marcheline Bertrand. 

Totodată, autorii articolului precizează că filmarea a fost realizată de Franklin Meyer, un fost traficant de droguri, care a dezvăluit că Angelina Jolie i-a fost clientă vreme de mai mulţi ani. 

Jolie, care este în prezent ambasador ONU, a fost sinceră cu privire la experienţele cu droguri din trecut. „Am luat aproape orice drog existent: cocaină, ecstasy, LSD şi favoritul meu, heroină“, mărturisea artista într-un interviu acordat în 1996 tabloidului „The Mirror“ş.

Potrivit unei surse, citată de „New York Daily News“, aceste imagini au circulat pe site-ul publicaţiei „The National Enquirer“ şi în trecut: „Acestă poveste este istorie antică. «The Enquirer» a publicat şi în trecut asemenea fotografii cu Angelina, iar acum reia ştirile vechi de care crede că lumea au uitat şi le promovează «în exclusivitate».“

Mail Online este cel mai citit site de ziar de limbă engleză din lume, având peste 11 milioane de vizitatori pe zi, după cum scrie Mediafax. În 2010, Angelina Jolie şi Brad Pitt au acceptat scuze oficiale şi plata unor daune financiare, a căror valoare a rămas confidenţială, în schimbul încetării urmăririi în justiţie a tabloidului britanic „News of the World“, care anunţase despărţirea iminentă a cuplului.

Acest săptămânal duminical din Marea Britanie, care se autoproclamase specialistul absolut din domeniul „descoperirilor“ şocante din vieţile private ale celebrităţilor, a fost desfiinţat în 2011, după uriaşul scandal declanşat de interceptările telefonice ilegale practicate de News Corporation, grupul media deţinut de magnatul Rupert Murdoch.

Procesul intentat de Jolie vine la doar câteva zile după ce jurnaliştii de la „Daily Mail“ au fost nevoiţi să ceară scuze publice actorului un material în care susţineau că mama avocatei Amal Alamuddin, viitoarea soţie a artistului, se opune căsătoriei din motive religioase. Clooney a criticat aspru, prin intermediul unei scrisori deschise publicate în „USA Today“, în care a acuzat „Daily Mail“ de „comportament criminal“.

Reprezentanţii tabloidului par să arunce vina pe jurnaliştii din spatele platformei online şi au promis că vor lansa o „anchetă completă“. Clooney nu a acceptat scuzele, declarând: „Există o singură constantă atunci când o persoană sau o companie face o greşeală. Acoperirea unui subiect este întotdeauna groaznică“.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort