Adio, Demis Roussos! Cântăreţul a fost înmormântat la Atena

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Demis Roussos a părăsit definitiv scena FOTO Getty Images

Cântăreţul Demis Roussos, care a murit weekendul trecut la Atena, la vârsta de 68 de ani, a fost înmormântat vineri într-un cimitir din capitala Greciei, în prezenţa mai multor sute de persoane.

Artistul, devenit un star mondial în anii '60, după ce s-a remarcat ca membru al grupului Aphrodite's Child, a fost înhumat în Primul Cimitir al Atenei, unul dintre cele mai vaste şi mai vechi din oraş, în care sunt îngropate numeroase personalităţi ale Greciei, potrivit Mediafax. Demis Roussos a murit în noaptea de 25 spre 26 ianuarie, într-un spital din Atena, în care fusese internat în urmă cu mai multă vreme. Artistul suferea de cancer. 

Slujba religioasă, organizată în capela cimitirului, şi înhumarea au durat aproximativ o oră şi jumătate. Slujba a fost însoţită de cântece religioase, dar niciun cântec al lui Demis Roussos nu a fost interpretat în această ceremonie. Cântăreţul grec Demis Roussos s-a născut în Egipt, pe 15 iunie 1946, din părinţi greci expatriaţi.

La începutul anilor 1960, familia a decis să se întoarcă în patria natală, unde tânărul Roussos, care a studiat trompeta şi a cântat în corul bisericii din Egipt, a început să cânte în trupe locale.

Una dintre acestea era Aphrodite's Child, care i-a inclus, de asemenea, pe Vangelis şi Lucas Sideras.
În anul 1969, trupa s-a destrămat, iar Demis Roussos a lansat primul său album solo intitulat „On the Greek Side of My Mind", iar în anii '70 a lansat o lungă serie de hituri precum „This Time It Isn't Au revoir", „Happy To Be On An Island In The Sun", „My Reason", „My Friend The Wind" şi „Goodbye My Love, Goodbye".

În 1978, cântăreţul s-a retras de pe scenă şi s-a dedicat familiei. El a lansat albumul „The story of Demis Roussos" în 1985, după ce avionul în care călătorea a fost deturnat de terorişti, care l-au ţinut captiv în Beirut. De atunci, el a militat prin muzica sa pentru pace în lume şi protejarea mediului înconjurător.

Recunoaşterea valorii sale a venit şi din partea criticilor, după ce artistul a cântat în mai multe limbi străine, câştigând astfel numeroase premii, precum locul 1 în Japonia cu „The Roussos Phenomenon Ep", discul de aur în America pentru albumul „Demis".

De-a lungul carierei, cântăreţul a primit peste 100 de discuri de aur, platină şi diamant. Albumele sale s-au vândut în peste 60 milioane de copii.

A susţinut numeroase concerte şi în România. Legătura lui Demis cu România este una cu totul specială şi datează de mulţi ani. Artistul grec a fost căsătorit cu o româncă, Pamela Raţiu, astfel că, pentru el, Bucureştiul a reprezentat o a doua casă, unde a revenit de fiecare dată cu mare plăcere. Deşi a divorţat de Pamela Raţiu după o căsnicie de 10 ani, cei doi foşti parteneri au rămas buni prieteni.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie