A murit Doris Day: actriţa şi interpreta hit-ului „Que Sera, Sera“ avea 97 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legendara actriţă şi cântăreaţă americană Doris Day, care a lansat şi hit-ul „Que Sera, Sera“, a murit la vârsta de 97 de ani, potrivit unui anunţ făcut de fundaţia sa.

Legenda Hollywood-ului Doris Day a murit. Tristul anunţ a fost făcut de reprezentanţii fundaţiei caritabile înfiinţată de vedetă pentru ajutorarea animalelor fără stăpân.

Potrivit declaraţiei, actriţa a fost înconjurată de familie şi prieteni în ultimele sale clipe, iar cauza morţii a fost o pneumonie severă. 

„Se afla într-o formă fizică foarte bună pentru vârsta ei, însă recent a contractat un virus şi, în cele din urmă, a fost doborâtă de o pneumonie severă“, se arată în comunicatul fundaţiei. 

Născută pe 3 aprilie 1922 în Ohio, Doris Mary Ann Kappelhoff a fost iniţial cântăreaţă de pop şi jazz şi dansatoare. La vârsta de 19 ani a semnat un contract care a dus-o la Hollywood, însă un accident a împiedicat-o să îşi continue cariera de dansatoare. Astfel, ea s-a dedicat filmului şi muzicii, devenind rapid un simbol al Hollywood-ului anilor '60. 

Nominalizată la Oscar pentru rolul principal din „Pillow Talk“ (1959), palmaresul ei cuprinde, între altele, trei Globuri de Aur, un trofeu onorific Cecil B. DeMille, dar şi o stea pe Hollywood Walk of Fame, potrivit News.ro.

A fost colegă de platou cu Jack Carson, Richard Harris, Frank Sinatra, James Stewart şi Cary Grant, iar alături de Rock Hudson a format unul dintre cele mai de succes cupluri de pe marile ecrane în anii ’50 şi ’60. 

Una dintre cele mai prolifice actriţe, Doris Day a jucat în peste 40 de filme artistice şi de televiziune, retrăgându-se la jumătatea anilor 1970, după încheierea „The Doris Day Show“.

Day a jucat şi în filmul lui Hitchcock „The Man Who Knew Too Much (1956)“, în care a interpretat şi două cântece - „We'll Love Again“ şi hit-ul „Que Sera, Sera (Whatever Will Be, Will Be)“, care i-a adus şi un premiu Oscar. 

Cântece interpretate de ea au fost folosite în seriale precum „Gilmore Girls“, „Mad Men“ şi „Six Feet Under“ şi în lungmetraje ca „Girl, Interrupted“, „Mona Lisa Smile“ şi „I, Tonya“.

   

   

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul