A murit Amy Winehouse! Cântăreaţa a decedat din cauza unei supradoze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Amy Winehouse a fost găsită moartă în locuinţa sa sâmbătă seară, iar din primele cercetări se pare că a decedat din cauza unei supradoze.

 Serviciul de ambulanţă fusese solicitat la adresa cântăreţei în jurul orei locale 16.00 (18.00, ora României), dar echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. „Când au ajuns, poliţiştii au găsit corpul unei femei de 27 de ani care a fost declarată moartă", a anunţat poliţia londoneză. Conform BBC, reprezentanţii artistei au refuzat să confirme moartea acesteia.

Citiţi şi editorialul "Blestemul succesului"

Amy Winehouse locuia în Londra şi a murit la vârsta de 27 de ani, aflându-se de câţiva ani într-o luptă interminabilă cu drogurile şi alcoolul. Doctorii o anunţaseră, în urmă cu aproape două luni, că dacă nu va renunţa la alcool va muri.

Amy Winehouse s-a născut la 14 septembrie 1983 în cartierul Enfield din Londra, fiind al doilea copil al unui şofer de taxi (Mitchell Winehouse) şi al unei farmaciste (Janis Părinţii săi au divorţat pe vremea când ea avea nouă ani, iar de atunci Amy şi Alex, fratele său, au locuit împreună cu mama lor în Southgate.

Cântăreaţa şi-a petrecut copilăria într-o suburbie a Southgate şi a frecventat şcoala Ashmole. La vârsta de zece ani, Amy a cântat într-o formaţie de rap numită Sweet-n-Sour, un proiect de scurtă durată. Amintindu-şi de formaţie, Amy îl descrie ca pe o versiune „mică, albă (formată din muzicieni albi - n.n.) şi evreiască" a Salt-n-Pepa.

Click pe imagini pentru fotogalerie

Citiţi şi editorialul "Blestemul succesului"

Click pe imagini pentru fotogalerie

De la 12 ani, Amy frecventează Şcoala de Actorie „Sylvia Young", dar este exmatriculată după numai un an, din pricina unui piercing făcut în nas şi pentru lipsa de disciplină. În continuare, va urma şcoala „BRIT" din Selhurst, Croydon (Londra).

Winehouse a primit în dar o chitară la vârsta de treisprezece ani. La 14 ani a consumat pentru prima dată droguri şi a început să îşi câştige existenţa, lucrând iniţial ca jurnalistă, iar apoi a cântat într-o trupă jazz. La vârsta de şaisprezece ani artista a înregistrat o casetă demo. Prietenul ei, cântăreţul soul Tyler James, a trimis înregistrarea unui reprezentant al companiei A&R. Bucurându-se de reacţia favorabilă a casei de discuri, cântăreaţa îşi pregăteşte astfel debutul profesional.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”