VIDEO Oase, accidentat grav la Asia Express după ce o colegă i-a trecut cu un tuk tuk peste picior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oase, accidentat FOTO Antena 1

În cea de-a şaptea etapă „Asia Express - Drumul Elefantului“, difuzată pe 24 martie 2019, Oase, coechipierul lui CRBL, a fost accidentat grav în timpul unei probe.

În ediţia din 24 martie, concurentul Oase, coechipierul lui CRBL, a trecut prin momente grele în urma unei accidentări grave care l-a lăsat cu piciorul în ghips, în timpul probei pentru amuletă, în care concurenţii conduceau câte un tuk tuk. 

Jocul în care primele trei echipe, Ana Morodan şi Teleşpan, întorşi în concurs în locul concurenţilor Jojo şi Paul Ipate, CRBL şi Oase, Cocuţa şi Bogdan, luptau pentru amuletă a luat o turnură neaşteptată în momentul în care Ana Morodan a intrat, din greşeală, în mopedul condus de CRBL, accidentându-l pe Oase la picior.  

„În secunda aia mi-am dat seama că am fost loviţi de Morodan cu tuk tuk-ul încât mi l-a dat pe ăsta (Oase – n.r.) jos, că nu a apucat să se ţină. Drumul meu spre casă începea să se întrevadă“, spune CRBL.

„Iartă-mă. Te doare tare?“, îl întreabă Ana Morodan pe Oase, iar acesta îi răspunde dând din cap: „M-ai călcat cu roata, nebuno! A trecut peste piciorul meu, vorbesc serios“. „Hai, mă, că n-am vrut, nebunule! Ce ai?“, continuă coechipiera lui Teleşpan.

Ana Morodan şi Oase FOTO Antena 1

„N-ai cum să nu fii afectat şi să nu te simţi prost din cauza asta, mai ales că i-am făcut asta lui, care îmi este foarte, foarte drag, în pofida miştourilor lui. Mă gândeam încontinuu «Doamne, de ce sunt aici? Puteam să fiu în România». Mă gândeam că poate e o decizie proastă că am ales să rămân, că uite ce am făcut. Preferam să fiu în locul lui... sau Copoţ“, mărturiseşte Morodan în testimoniale.

„Când am încercat să îndrept laba piciorului aia a fost. M-a lovit o durere incredibilă. După, mi-am dat seama că m-am lovit şi la cap“, a declarat Oase. Acesta s-a prăbuşit la pământ şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ulterior, a fost transportat de urgenţă la spital, pentru mai multe investigaţii, iar CRBL a continuat proba alături de Andrei Ştefănescu, ce s-a dovedit a fi un coechipier de nădejde. 

Cei doi au reuşit să câştige proba de amuletă, iar CRBL a adjudecat suma de 1000 de euro şi avantajul de a merge direct către punctul de oprire, fără a mai fi nevoit să îndeplinească următoarea misiune. 

„Sigur îi pare rău Anei că s-a întâmplat asta. Ea nu are nicio vină, putea să fie oricine în locul meu sau în locul ei“, zice Oase în testimoniale.

După ce au primit o demonstraţie din partea unui localnic, vedetele au fost nevoite să facă şi ele ceai masala, o băutură delicioasă cu specific indian, respectând tehnica şi reţeta amestecului de condimente. „Asta nu este ceai masala, este doar ceai pe pantofi“, declara Şerban Copoţ, încurcat de misiune. 

Ulterior, echipele au plecat către următorul punct de întâlnire, acolo unde doar primele trei echipe ajunse se calificau în jocul de amuletă. Ana Morodan şi Teleşpan, CRBL şi Oase, alături de Cocuţa şi Bogdan au fost cuplurile care s-au luptat să transporte 50 bidoane de plastic cu ajutorul unui tuk tuk, emblema traficului asiatic şi să le descarce în locurile însemnate.

O nouă provocare pentru vedetele din Asia Express - Drumul Elefantului a constat în a convinge 12 localnici să urce alături de ei într-un tuk tuk, pentru un minut. Deşi toţi obţinuseră transport, pe drum, Gina Pistol le-a transmis că au voie să continue cursa cu aceeaşi maşină doar în cazul în care şoferul nu are mustaţă. „În India, dintr-un miliard şi 400 de milioane de locuitori, cred că există doar vreo trei, patru fără mustaţă“, a spus George Vintilă contrariat. Aşa se face că Ruby şi Robert, Ana Morodan şi Teleşpan au convins şoferii să renunţe la acest simbol indian al mândriei, în vreme ce restul echipelor au fost nevoite să facă iar autostopul. 

După ce Oase a ieşit de sub supraveghere medicală, a decis să continue cursa alături de CRBL, în ciuda faptului că accidentul l-a lăsat cu piciorul în ghips. În vreme ce colegii lor porniseră către steagul Asia Express, cei doi au fost transportaţi de echipa de producţie la locul de întâlnire cu Gina Pistol, din cauza faptului că se aflau pe ultimul loc, după trei ore şi jumătate în care au încercat să facă rost de autostop.

Oase şi CRBL FOTO Antena 1

Finalul a adus o veste bună în echipa Ana Morodan-Teleşpan, care proaspăt întoarsă în „Asia Express - Drumul Elefantului“, a reuşit să câştige şi singura imunitate a acestei etape. „Aveam nevoie de imunitatea asta, dar suntem şi puţin trişti. Ne pare tare rău pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Oase. Chiar nu am vrut să se întâmple aşa ceva pentru că este un tip foarte ok“, a spus Ana Morodan.

Ana Morodan, Oase şi CRBL FOTO Antena 1

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget