„Valea Mută“, producţie HBO Europe realizată în România, debutează în curând şi se axează pe o serie de teme controversate VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua producţie HBO Europe realizată în România, „Valea Mută“, va avea premiera pe 23 octombrie, la HBO şi pe HBO GO.

Miniseria, regizată de Marian Crişan, va debuta pe 23 octombrie. Primul dintre cele patru episoade ale seriei va fi difuzat la HBO pe 23 octombrie, de la ora 20.00, şi va fi disponibil fără abonament şi pe HBO GO.

„Valea Mută“ explorează relaţia dintre doi adolescenţi care oscilează între prietenie şi atracţie, în timp ce sunt prinşi într-o serie de evenimente care îi pun în pericol: devin martorii unor crime comise într-o pădure de lângă Braşov.

Filmul se bazează pe o abordare realistă şi lipsită de prejudecăţi a relaţiei dintre doi adolescenţi expuşi unor întâmplări care le vor pune la încercare sentimentele şi identitatea. Elementele de thriller se întrepătrund cu cele de dramă, pe măsură ce investigaţia cazului (condusă de Elena Zamfir, procuroare ambiţioasă şi, în acelaşi timp, mamă adoptivă a lui Filip) avansează, iar relaţiile dintre personaje ating puncte sensibile, care se transformă în conflicte greu de gestionat. 

„Valea Mută“ îşi ghidează publicul printre subiecte controversate: prejudecăţi, „subteranele“ familiilor contemporane, prăpastia care se creează între generaţii, raporturile disfuncţionale dintre instituţiile statului, discrepanţele dintre păturile sociale, reţeaua de crimă organizată, care perpetuează suferinţa, nedreptatea şi sărăcia într-o lume plină de contraste. 

În rolurile principale ale noii producţii HBO Europe sunt actorii Theodor Şoptelea şi Vlad Bălan, care debutează în film, Rodica Lazăr („Orizont“, „Carmen“), Emilian Oprea („De ce eu?“, „Autoportretul unei fete cuminţi“). Din distribuţia miniseriei mai fac parte Corneliu Ulici, Alexandra Fasolă, Ovidiu Niculescu, Mihai Călin, Alina Berzunţeanu, Mihaela Trofimov, Remus Mărgineanu, Ioan Tiberiu Dobrică.

Regia este semnată de Marian Crişan („Orizont“, „Rocker“, „Morgen“), iar imaginea de  Tudor Mircea („Comoara“, „Când se lasă seara pestre Bucureşti sau metabolism“, „Rocker“). 

„Valea Mută“ este o adaptare a unui format norvegian, „Øyevitne/Eye Witness“, cu un scenariu semnat de Christian Barna. Filmările au durat 48 de zile şi s-au desfăşurat, în cea mai mare parte, în judeţul Braşov. Echipa HBO implicată în realizarea şi producţia seriei este reprezentată de Johnathan Young şi Steve Matthews, producători executivi HBO Europe, Andra Radu, producător creativ HBO România, şi Alina David, producător HBO România. Casa de producţie a seriei Valea Mută este Castel Film, reprezentată de Bogdan Moncea. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare