Un actor din „Urzeala tronurilor“ prezintă istoria fotbalului englez într-un serial, la History

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alfie Allen, actorul britanic care interpretează personajul Theon Greyjoy în „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“, va prezenta istoria fotbalului englez într-un nou serial ce va fi difuzat în exclusivitate de postul de televiziune History, începând de sâmbătă, de la ora 22.00.

History difuzează în exclusivitate serialul „Alfie Allen şi istoria fotbalului“ începând cu data de 18 martie, de la ora 22.00. Serialul debutează în această sâmbătă, urmărind călătoria lui Alfie Allen, un suporter înfocat al sportului cu balonul rotund provenit chiar din ţara unde a fost inventat fotbalul.

Recunoscutul actor britanic a jucat în echipa de tineret a Arsenal Londra, a participat la numeroase meciuri ale echipei preferate, iar acum realizează o incursiune unică în istoria sportului-rege, în exclusivitate la History. Alfie parcurge întregul Regat Unit, unde descoperă amănunte memorabile şi discută cu numeroase personalităţi din lumea fotbalului precum: Sol Campbell, Andy Cole, Cyrille Regis, echipa feminină de fotbal a Angliei, Keith Allen şi mulţi alţii.

Primul episod explorează originea fotbalului şi dezvăluie factorii care au transformat jocul cu balonul rotund în cel mai popular sport la nivel internaţional. Călătoria lui Alfie începe la Sheffield - locul unde s-a desfăşurat prima competiţie profesionistă de fotbal din Anglia - apoi continuă la Ashbourne, unde află detalii despre meciul de fotbal medieval găzduit anual în acest oraş, vizitează celebrul Craven Cottage - stadionul FC Fulham din Londra - şi mai apoi în Scoţia, unde, alături de Daniel Portman (colegul său de platou din Urzeala Tronurilor) explorează rivalitatea celebră dintre Glasgow Rangers şi Celtic Glasgow. 

FOTO History 

Alfie Evan James Allen, născut pe 12 september 1986, este un actor britanic care a devenit cunoscut pentru interpretarea personajului Theon Greyjoy în „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“, deşi iniţial artistul a încercat să obţină rolul Jon Snow în serial. A jucat în echipa de tineret a clubului de fotbal Arsenal Londra şi a mai apărut în filme precum „Soulboy“, „The Kid“, „Freestyle“, „Powder“, „Confine“ şi „John Wick“. Alfie Allen este fratele mai tânăr al cântăreţei Lily Allen. 

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea