Tudor Chirilă, Irina Rimes, Smiley, Theo Rose şi Denis Roabeş sunt antrenorii sezonului 10 „Vocea României”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto ilustrativă  Pixabay (Arhivă)

"Vocea României" revine la Pro TV cu cel de-al 10-lea sezon şi, pentru prima dată, doi antrenori, Smiley şi Theo Rose, vor sta pe acelaşi scaun. Echipa este întregită de Tudor Chirilă, Irina Rimes şi Denis Roabeş.

"Mie mi-a fost foarte dor de Vocea României, pentru că mi se pare că este un show de televiziune unde am reuşit să îmi găsesc locul. Am privilegiul să mă bucur de atâta emoţie care vine de la concurenţi, iar eu doar trebuie să stau pe scaun şi să fiu expus la această emoţie, ceea ce este foarte tare. După care, am posibilitatea să îmi exersez „competenţele pedagogice”  şi să lucrez cu ceea ce eu numesc o echipă, chiar dacă show-ul presupune, de multe ori, adversitate. Cred că este unul dintre cele mai importante show-uri de televiziune din România şi este făcut la un nivel înalt. Îmi este dor de sezoanele trecute, îmi este dor de fiecare atmosferă din fiecare sezon în care am fost în concursul acesta şi mă bucur că PRO TV şi publicul consideră că sunt o parte mişto din echipa acesta. Iată, sunt şi în sezonul acesta de revenire. Dacă este să ne uităm la partea pozitivă din această pauză forţată de pandemie, vedem că s-au adunat mai multe voci bune în toţi anii aceştia, poate mulţi copii care aveau 14 ani au făcut 16 ani, mulţi adolescenţi care nu au apucat să intre în momentul acela în show, intră acum. Cred că avem de două ori mai multe voci bune, ceea ce este un câştig pentru noi şi pentru public”, a spus Tudor Chirilă.

"Mă bucur că suntem din nou împreună după doi ani de pandemie, de data aceasta, pentru o ediţie aniversară. Sper că v-a fost dor de noi şi revederea va fi una dulce. Avem şi colegi noi, de aceea mă aştept la un sezon foarte interesant şi plin de surprize. Am văzut-o pe Theo în alte proiecte şi mi-a plăcut de ea, atitudinea şi frumuseţea ei m-au convins din start, iar pe Denis îl ştiu încă de la începuturi şi ştiu ce „zace” acolo: un strateg înnăscut, un artist pe cât de puternic, pe atât de sensibil şi un om bun care nu se sperie de greu şi nici de muncă: toate calităţile necesare pentru un coach bun. Trebuie să recunosc că Vocea este cel mai mare, cel mai greu, dar şi cel mai frumos proiect, care scoate din noi toţi talente şi aptitudini unice. Mi-a lipsit mult acest antrenament şi recunosc că mi-a fost dor şi de colegii mei, Tudor şi Smiley, pe care abia aştept să-i revăd în acţiune”, a spus Irina Rimes.

Smiley şi Theo Rose vor ocupa scaunul dublu

"Sezonul ăsta, voi vorbi „pe doua voci”! Una de băiat şi una de fată :) Şi ce fată! Scaunul dublu îmi dă această putere de a mă ajuta în evaluări, opinii, reacţii de o reprezentantă foarte cool a noii generaţii de artisti din România. Theo Rose va fi şi va zâmbi lângă mine la fiecare ediţie şi împreună ne pregătim să ne bucurăm de acest drum fabulos, spectaculos şi aventuros pe care-l deschide noul sezon „Vocea României”, a declarat Smiley.

"Mi-am petrecut ani buni ai copilăriei concurând la diferite festivaluri de muzică. Vocea României ar fi fost un ideal pentru mine, doar că am copilărit la ţară şi atunci nu am reuşit să visez chiar atât de departe la vârsta aceea. După care, am venit la liceu în Bucureşti şi mi-a fost teamă să mai particip la un concurs de o asemenea anvergură, nu ştiam ce îmi rezervă viitorul, dar uite-mă astăzi, aici, în faţa multor oameni talentaţi, concurenţi la Vocea României. Sunt deschisă alături de Smiley să îi ajutăm, să îi îndrumăm şi să le pun şi eu pe tavă tot ce am învăţat până acum în anii de succes ai carierei mele. Sper să le fie de folos şi sper să primesc de sus, de la Dumnezeu, inspiraţie, generozitate şi bună dispoziţie ca să pot să îi destresez”, a spus Theo Rose.

Denis Roabeş spune că a aşteptat experienţa Vocea României şi o vede ca o oportunitate de a transmite şi celorlalţi tot know-how-ul lui: „Sunt fericit că fac parte din echipa Vocea României. E o provocare pe care am aşteptat-o cu nerăbdare şi mă bucur că am oportunitatea de a da mai departe ce am învăţat eu în ultimii ani. Pentru mine, ideea de mentorat este ceva foarte special. De-a lungul vieţii, am avut noroc să întâlnesc persoane care m-au ajutat să mă formez atât ca om, cât şi ca artist. Iar acum mă aflu în ipostaza în care să sper că şi eu, la rândul meu, îi voi influenţa pozitiv pe cei pe care-i voi întâlni”.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%