SURSE Ce decizii s-au luat în ultima şedinţă TVR: s-a aprobat participarea României la Eurovision 2017; TVR 3 se transformă în canal cultural

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Postul TVR 3 se va transforma în canal cultural FOTO Arhivă Adevărul

Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române a aprobat participarea României la ediţia din 2017 a concursului Eurovision, precum şi mandatul de negociere a Contractului Colectiv de Muncă şi a demarat prima etapă a procesului de reconfigurare a profilului postului TVR 3, care devine un canal cultural, potrivit unor surse din interiorul instituţiei.

Consiliul de Administraţie al SRTv s-a reunit joi, 22 septembrie, într-o nouă şedinţă în cadrul căreia s-au luat mai multe decizii, printre care participarea la Eurovision 2017, sub rezerva acceptării de către European Broadcasting Union (EBU) a unor condiţii favorabile Televiziunii Române. 

Amintim că România a fost descalificată anul acesta din competiţia muzicală din cauza datoriilor pe care TVR le avea la EBU. În ultimele luni însă instituţia a reuşit să achite şapte milioane de euro din datoria de 17 milioane.

De asemenea, a fost prelungită perioada de evaluare a personalului de execuţie din SRTv până la data de 1 octombrie. Membrii CA au avut în vedere că perioada aprobată iniţial s-a suprapus cu concediile unor angajaţi, precum şi situaţia generată de transmisia Jocurilor Olimpice din Brazilia, un proiect de anvergură care a angrenat un număr important de angajaţi.

Totodată, membrii CA au dezbătut situaţia datoriilor către EBU, precum şi situaţia plăţilor şi proiectele următoare - colaborare şi consultanţă susţinută de specialiştii organizaţiei internaţionale. Consultanţii sunt aşteptaţi în luna octombrie pentru a asigura suportul în vederea realizării formei finale a proiectului de reorganizare. Consultanţa EBU va fi gratuită şi asigurată de directori generali şi directori (foşti şi actuali) ai unor televiziuni europene.

Deciziile CA din TVR

A aprobat mandatul de negociere a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, în limitele Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pentru anul 2016.

A aprobat elementele de siguranţă ale contractului pentru achiziţia drepturilor de utilizare a unor licenţe ENPS (Electronic News Production System). Scopul acestui proiect este de a asigura, în continuare, cele 70 de licenţe ENPS workstation (fixe) şi cele 35 de licenţe ENPS Mobile pentru Ştiri, care permit managementul informaţiilor redacţionale – recepţia automată a ştirilor de la agenţiile de presă, concepţia ştirilor într-un sistem unificat, acces la scripturi şi desfăşurătoarele zilei. Numărul staţiilor care foloseau ENPS-ul a fost diminuat în 2012 de la 90 fixe şi 45 mobile, la 70 fixe cu 35 mobile.

A aprobat contractul de închiriere a unui car TV High Definition şi a unui generator Twin Pack,  echipamente ce vor fi utilizate pentru transmisia unor meciuri susţinute de naţionala de fotbal, în această toamnă, pe teren propriu, în preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal 2018.

A aprobat eliminarea din conţinutul Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 110/2012 a tuturor referirilor la sistarea finanţării şi producţiei la nivelul Departamentul TVR 3. Astfel, bugetul TVR 3 va avea un capitol de producţie, urmând a se efectua rectificările bugetare necesare. Această decizie este o primă etapă a procesului de reconfigurare a profilului postului TVR 3, care devine un canal cultural şi regional. O serie de producţii culturale, printre care „Nocturne“, „Drumul lui Leşe“, „Teatru TV“ şi o serie de interviuri din cadrul Festivalului G. Enescu vor fi difuzate, în premieră, pe canalul TVR 3, la o oră de maximă audienţă.

A aprobat încheierea unui contract de mandat cu RDS&RCS pentru colectarea taxei tv, demers care vizează creşterea veniturilor SRTv.

A aprobat începerea negocierilor pentru achiziţionarea licenţei de difuzare a două seriale istorice coreene.

A aprobat încheierea unui act adiţional la contractul cu Societatea Română de Radiocomunicaţii pentru preluarea, transportul şi difuzarea programelor SRTv pe cale terestră.

A aprobat modificări ale structurii organizatorice a SRTv. Acestea vizează, modificarea titulaturii şi reintegrarea unor salariaţi, conform deciziilor definitive ale instanţelor judecătoreşti.

A prelungit mandatul lui Liviu Fetter, în calitate de administrator al Filialei SRTv din Republica Moldova, până la data de 31 decembrie.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie