Mircea Radu dezvăluie cum a ajuns să facă show-ul „Din dragoste“: Mă văzuse pe o casetă, invitat la „Surprize“, în care o doamnă îmi ghicea ceva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Radu FOTO Antena 1

Mircea Radu (50 de ani) a povestit, într-un text pe pagina personală de Facebook, cum a ajuns să prezinte „Din Dragoste“, una dintre cele mai de succes emisiuni de televiziune şi care i-a adus celebritatea.

Fostul prezentator al Antenei 1 a povestit pe pagina sa de Facebook că totul a început graţie apariţiei sale într-o ediţie a emisunii „Surprize-Surprize“, prezentată de Andreea Marin. Mai mult, povesteşte Mircea Radu, o ghicitoare în cărţi i-a prezis „mutarea“ de la ştiri la emisiunea de divertisment. 

„Atunci când Andreea Marin m-a invitat la una din primele ediţii de «Surprize-Surprize» zicându-mi că o să cunosc pe cineva important, o ghicitoare, am mormăit ceva. Am vrut să spun nu, dar nu am făcut-o dintr-o sumedenie de pentrucă-uri: o preţuiam pe Andreea (continui s-o fac), voiam să-i cunosc personal pe domnul Lazarov (nu s-a întâmplat atunci) şi pe doamna Ileana Pop despre care auzisem legende (am avut ocazia să le probez în timp, toate sunt reale); dar şi pentru că, în televiziune, ocazia de a fi invitat live, în prime-time, nu se refuză. M-am dus. În faţa mea stătea o doamnă cu o rochie albă, vaporoasă, tivită cu gri. Andreea îi vorbea aplecându-se în faţă aşa cum faci cu oameni mult mai scunzi decât tine. «El este Mircea Radu, prezentatorul ştirilor de la ora 20; iar doamna a fost ghicitoarea în cărţi a lui Salvador Dali». Era important Dali, dar în mintea mea suna aia cu «Mânca-ţi-aş ţie, frumosule». Am zâmbit“, şi-a amintit Mircea. 

Prezentatorul de televiziune a explicat că ghicitoarea respectivă i-a spus că va schimba locul de muncă şi că va face altceva. „Ne-am aşezat. Doamna a întins nişte cărţi de tarot, m-a pus să tai, le-a răsfirat şi m-a pus să aleg două. Cu ele ţinute strâns, pe cant, a început să dea în celelalte, alandala, cum fac copiii când sar şotronul. Apoi şi-a înfipt ochii negri şi strălucitori în mine şi mi-a zis «Cu dragostea stai bine!» Sala a râs complice, cum se face în cazuri d-astea. Nu stăteam bine deloc, eram în miezul unor belele, dar OK, am râs şi eu către sală. «Iar cu televiziunea… vei schimba munca şi vei face altceva». Chiar dacă nu-i vedeam, Irina Păcurariu şi Leonard Miron, care şedeau pe o canapea în spatele meu, mustăceau; şi eu aş fi făcut la fel. Sala a aplaudat, eu am mulţumit doamnei, Andreei şi publicului şi am plecat. În culise, un maşinist m-a întrebat dacă-i adevărat că plec din TVR. Am zis că nu“, a adăugat el.

La nici jumătate de an după previziunile ghicitoarei, Mircea Radu a fost ofertat de Antena 1, povesteşte el: „Nu a trecut jumătate de an şi am fost ofertat de Antena 1, pentru a prezenta ştiri. Am acceptat. Nici aici nu am stat mai mult de jumătate de an şi am aflat că am fost ales să fiu prezentatorul emisiunii «Din Dragoste». Restul, e istorie. Ani de zile după acest moment, într-o după-amiază de vară, în biroul cu geamuri imense aflat la etajul 42 al unei clădiri din Madrid, l-am întrebat pe domnul Valeriu Lazarov cum de m-a ales la cârma unei emisiuni atât de complicate, atât timp cât nu mă întâlnise niciodată. S-a uitat la mine cu privirea aia hipnotică, apoi mi-a răspuns că mă văzuse pe o casetă, invitat la «Surprize», în care o doamnă îmi ghicea ceva…“, a încheiat prezentatorul TV.  

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget