Mihai Gâdea şi Antena 3 trebuie să-i plătească daune morale în valoare de 1.000 de lei lui Lucian Duţă, pentru apelativele „dobitoc“ şi „nesimţit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei“, şi postul de televiziune Antena 3 trebuie să plătească în solidar lui Lucian Duţă, fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, suma de 1.000 de lei drept daune morale, după ce Gâdea l-a numit „nesimţit“ şi „dobitoc“, relatează Paginademedia.ro.

În cadrul unei ediţii „Sinteza Zilei“, din 2012, Mihai Gâdea a folosit un limbaj injurios la adresa lui Lucian Duţă, fostul şef al CNAS. La momentul respectiv, postul Antena 3 a fost amendat de către Consiliul Naţional al Audiovizualului cu suma de 150.000 de lei.

„Dumneavoastră sunteţi un nesimţit, dacă asta aţi înţeles. Pentru că eu apăr altceva, domnule Duţă! Apăr pacienţii care sunt bolnavi de cancer şi de leucemie şi care nu au morfină. Dacă nu înţelegeţi asta, sunteţi un dobitoc! Ca dumneavoastră să mă acuzaţi pe mine că eu fac lobby pentru o firmă de medicamente înseamnă că nu aveţi raţiune! Aţi înţeles?“, a spus Gâdea în cadrul emisiunii, citat de Paginademedia.ro.

La sfârşitul emisiunii, Mihai Gâdea şi-a prezentat scuzele, precizând că „nu există justificare pentru cuvintele folosite“.

În plus, instanţa îi obligă pe pârâţi „la publicarea pe cheltuiala acestora, în extras, a hotărârii judecătoreşti, în 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a acesteia, într-un ziar de circulaţie naţională, într-o singură ediţie“.

Hotărârea Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Această decizie este vine după ce Judecătoria Sectorului 1 stabilise ca Lucian Duţă să primească suma de 5.000 de lei, dar ambele părţi au contestat decizia, scrie Paginademedia.ro.

 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”