Lansări CD

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lansări CD

I Look To You Artist: Whitney Houston;  Casa de discuri: © Nova Music Entertainment Din 15 septembrie, cel mai aşteptat album semnat de Whitney Houston este şi în România. „I Look To

I Look To You

Artist: Whitney Houston;  Casa de discuri: © Nova Music Entertainment

Din 15 septembrie, cel mai aşteptat album semnat de Whitney Houston este şi în România. „I Look To You“ vine la şapte ani de la ultimul album al artistei internaţionale, iar acum, aşteptarea fanilor a luat sfârşit. Whitney Houston, care a intrat în Cartea Recordurilor drept „cea mai premiată artistă din istorie“, şi-a început cariera acum 24 de ani şi de atunci ne încântă cu muzica şi vocea ei unică.

„I Look To You“ este un album spectaculos, care demonstrează că Whitney Houston este în continuare o voce impresionantă. Materialul discografic conţine 11 piese care îmbină mai multe stiluri muzicale. Dacă „Milion Dollar Bill“ este o piesă cu aromă vintage, care aduce aminte de piesele din anii ’80, „I Look To You“ este o baladă clasică, iar „For The Lovers“ plusează pe instrumental.

Per total, CD-ul este perfect pentru revenirea divei, având îndeajuns de multe piese care să-i recucerească pe fani, dar şi să câştige noi adepţi ai muzicii vibrate ale artistei. Concluzionând, „I Look To You“ este un album care trebuie savurat din plin.

Melodii din alte vremuri

Artist: Diverşi; Casa de discuri: © Roton

”Melodii din alte vremuri“ aduce în casele ascultătorilor hiturile anilor ’50 şi ’60, ale marilor interpreţi români, cum ar fi Doina Badea, Gică Petrescu, Margareta Pâslaru, Luigi Ionescu şi mulţi alţii. Ai astfel ocazia să asculţi melodii celebre, precum „De unde ştii, vioară, tu?“ şi „Glasul roţilor de tren“.

Tomorrow

Artist: Sean Kingston; Casa de discuri: © Nova Music Entertainment

Cel de-al doilea album de studio al interpretului Sean Kingston, „Tomorrow“, a fost lansat şi în România, urmând să fie disponibil în toate magazinele de specialitate. Cele 14 piese de pe CD sunt în stilul artistului, care combină sound-ul reggae cu pop şi soul. Piesa „Fire Burning“ este primul extras single de pe album.

Golden romanian songs

Artist: Diverşi; Casa de discuri: © Roton

”Melodii de aur româneşti“ este o compilaţie marca Roton, propusă la început toamnă iubitorilor de muzica veche, alături de Gold Fm. Compilaţia este ocazia perfectă de a-ţi reaminti cu drag de hiturile anilor ’70-’80. Ai acum ocazia să reasculţi melodii celebre precum „Ani de liceu“ sau „Lalele“.

Battlefield

Artist: Jordin Sparks; Casa de discuri: © Nova Music Entertainment

”Battlefield“ este primul album al interpretei Jordin Sparks, care a fost cel mai aşteptat album al anului. Albumul începe perfect cu „Walking On Snow“, o piesă cu un refren superb şi o interpretare a versurilor foarte plăcută. „Don’t Let It Go To Your Head“ te va surprinde cu versurile puternice.