Iura Luncaşu, „părintele telenovelei româneşti“, trece la comedie, la Antena 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Iura Luncaşu, unul dintre oamenii de bază ai trustului Pro - care a regizat seriale-fenomen precum „Numai iubirea“, „Inimă de ţigan“, „Regina“ şi „Pariu cu viaţa“ – este cea mai nouă achiziţie a trustului Intact. Iura Luncaşu va regiza, la Antena 1, show-ul de comedie „Vacanţa Mare – Bătălia generaţiilor“ şi noul sezon „iComedy“, prezentat de Daniel Buzdugan, Şerban Pavlu şi Cătălin Bordea.

„Întotdeauna am cochetat cu comedia şi mi-a fost foarte simplu să accept aceste proiecte. Mă simt foarte bine în zona asta, a comediei. Eu am nevoie de un text bine scris, de o echipă foarte bună de scenarişti şi de actori foarte buni. Întrucât s-au îndeplinit aceste condiţii, de ce nu? Îmi place şi formatul foarte tare“, a declarat el.

Referitor la noua producţie „Vacanţa Mare – Bătălia generaţiilor“, acesta a adaugat: „Vacanţa Mare vine cu ceva nou. Face un umor de altă natură şi e foarte mişto. Lucrăm cu foarte mare plăcere împreună. Formatul are un iz britanic, care cred că va prinde foarte bine“.

Iura Luncaşu s-a născut în Basarabia. În 1990, la vârsta de 16 ani, a venit în România. „Am venit singur, eram un băiat mai... călit. Am intrat la facultate, la Teatru. La 19 ani, jucam Hamlet pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, apoi la Piatra Neamţ. Am fost actor. De asta poate mă plac actorii, pentru că ştiu ce să le cer“, a povestit el.

A plecat din teatru pentru că, mărturiseşte el, întâlnea foarte rar regizori care ştiau ce să ceară actorului, astfel că avea numeroase frustrări pe această temă. S-a îndreptat spre televiziune. „Primul contact cu televiziunea a fost la Tatulici, la Pro TV, unde am lucrat la «Am întâlnit şi români fericiţi».  Am început ca reporter, apoi am ajuns producător. Ulterior, am plecat la Tele 7 abc, pentru că îmi plăcea un format foarte mult, «Reporter Tele 7», care avea reporteri foarte buni, la vremea respectivă. În vreo doi-trei ani, am făcut peste 80 de documentare, în toată ţara. Am cunoscut atunci multe caractere, situaţii, care m-au ajutat mai târziu pentru zona de scenarii, poveşti, tipologii“, a povestit Iura Luncaşu.

A acceptat apoi oferta Prima TV, unde a făcut serialul „În familie“, considerat prima telenovelă românească. S-a întors apoi în trustul Pro, unde a realizat telenovele ce au bătut recordurile de audienţă: „Numai iubirea“, „Inimă de ţigan“, „Regina“ şi „Pariu cu viaţa“, „Aniela“, „Iubire şi onoare“.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete