HBO a prezentat primele imagini din ultimul sezon „Game of Thrones“: „Urmează ceva extraordinar!“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

HBO a prezentat, în sfârşit, câteva secvenţe din ultimul sezon al serialului „Game of Thrones/Urzeala tronurilor“, în care apar personajele centrale Jon Snow, Daenerys Targaryen şi Cersei Lannister.

HBO a dat publicităţii un clip video de promovare a mai multor seriale ce vor avea premiera în această toamnă şi anul viitor, iar în centru s-a aflat mult aşteptatul sezon 8 din „Game of Thrones“. 

Scenele prezintă mai multe schimburi de replici între Daenerys şi Jon Snow, dar şi reuniunea cu sora sa, Sansa Stark. De asemenea, există şi câteva imagini din sezonul 7. 

Prima scenă o surprinde pe Daenerys întrebându-l pe Tyrion: „Începem?“ La rândul ei, Mama Dragonilor este întrebată de Jon Snow ce urmează să se întâmple, replica ei fiind: „Ceva extraordinar“. 

Tot Jon Snow este cel care încearcă să o convingă, din nou, pe Cersei că „există un singur război care contează“, iar ea îi promite: „Îl vom duce împreună.“

Clipul cuprinde şi scurte cadre cu lupte, inclusiv dragoni dezlănţuiţi, iar surprinşi în ipostaze nu tocmai fericite sunt Jaime Lannister şi Jon Snow. 

   

  

Casey Bloys, preşedintele HBO, a confirmat că al optulea şi ultimul sezon „Game of Thrones“ va fi lansat în prima jumătate a lui 2019, fără a oferi o dată exactă. Recent Joe Bauer, coordonatorul echipei care se ocupă de efectele vizuale ale serialului, a lăsat să se înţeleagă că premiera va avea loc la finalul lunii mai sau chiar în luna iunie. 

Mai multe pentru tine:
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €