HBO a lansat trei teasere video pentru noul sezon Urzeala tronurilor, care indică vremuri întunecate: „Împreună putem cuceri un imperiu“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

HBO a lansat alte trei teasere video pentru cel de-al şaselea sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“, oferind astfel indicii preţioase despre soarta celor trei mari „jucători“.

HBO a publicat trei clipuri video scurte, fiecare având în prim-plan una dintre cele trei mari familii din Westeros – Stark, Lannister şi Targaryen – şi făcând aluzie la soarta întunecată a caselor, având în vedere ameninţările din ultimul sezon. 

Game of Thrones, sezonul 6: Familiile Stark, Lannister şi Targaryen, un destin întunecat

În prima filmare se poate distinge vocea lui Ramsay Bolton care se declară stăpân peste Winterfell, moştenirea de drept a familie Stark: „Winterfall-ul este al meu. Vino şi convinge-te.“

   

Cu steagul rupt al casei Lannister fluturând deasupra Debarcaderul Regelui, al doilea clip dispune de vocea liderului religios High Sparrow, care îşi cheamă adepţii pentru „a cuceri un imperiu“: „Individual suntem săraci şi lipsiţi de putere, însă împreună putem cuceri un imperiu.“

Ultimul teaser are pe fundal vocea unui Dothraki necunoscut, care pretinde că Daenerys Targaryen este „regina nimicului“ şi „un nimeni“. Să ne amintim că la sfârşitul sezonului cinci, o ceată de luptători Dothraki au înconjurat-o pe Daenerys.

Game of Thrones, sezonul 6: marea premieră

Al şaselea sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“ va avea premiera pe micile ecrane nord-americane pe 24 aprilie, au anunţat reprezentanţii postului HBO. Deşi sunt cunoscute foarte puţine detalii despre intriga următorului sezon „Urzeala tronurilor“, un teaser lansat la sfârşitul anului 2015 sugerează faptul că sezonul al şaselea va oferi telespectatorilor o explicaţie şi, totodată, o completare a unui moment dramatic din sezonul al cincilea, când unul dintre personajele principale ale serialului - şi unul dintre preferaţii fanilor -, Jon Snow, interpretat de actorul Kit Harington, a fost înjunghiat de subalternii săi din Rondul de Noapte, scrie şi Mediafax. 

Sezonul al şaselea va marca, de asemenea, revenirea personajului Bran Stark, interpretat de Isaac Hempstead, care nu a mai apărut în serial din sezonul al patrulea. Printre personajele noi care vor apărea în noul sezon se vor afla Three-Eyed Raven, jucat de Max von Sydow, şi Dickon Tarly, interpretat de Freddie Stroma. Actorul Ian McShane va debuta şi el în al şaselea sezon din „Urzeala tronurilor“, într-un rol care nu a fost deocamdată dezvăluit.

Game of Thrones, sezonul 6: primele imagini

La sfârşitul anului trecut, producătorii au dezvăluit şi primele imagini din viitorul sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“. Astfel, o putem distinge pe Cersei îmbrăţişându-şi fiul, regele Tommen; pe Daenerys Targaryen într-un cadru dezolant şi pe Ramsay Bolton, care pare gata de luptă. Acestea sunt singurele detalii noi, restul imaginilor cu protagoniştii „Urzeala tronurilor“ fiind din sezoanele precedente.

Secvenţele au venit la doar câteva zile după ce HBO a lansat primul teaser video al celui de-al şaselea sezon „Urzeala tronurilor“. Chiar dacă filmarea nu conţine imagini noi, este reiterată ideea că fanii „nu au nicio idee cu privire la ce urmează să se întâmple“. De altfel, la sfârşitul lunii noiembrie, producătorii HBO au făcut public şi primul poster al noului sezon, confirmând ceea ce mulţi bănuiau şi anume că Jon Snow va reînvia. 

Toate sezoanele din „Urzeala tronurilor“ au avut premierele în intervale calendaristice cuprinse între sfârşitul lunii martie şi mijlocul lunii aprilie, deoarece această perioadă are o importanţă strategică pentru HBO. Episoadele unor seriale de televiziune trebuie să fie difuzate înainte de încheierea procesului de votare pentru stabilirea nominalizărilor la premiile Emmy, pe 24 iunie în acest an, pentru ca producţiile în cauză să fie eligibile pentru aceste premii.

În 2015, ultimul episod din al cincilea sezon al serialului „Urzeala tronurilor“ a fost difuzat pe 14 iunie - cu o zi înainte de încheierea procesului de votare pentru nominalizările de la premiile Emmy. Ulterior, serialul a stabilit recordul de premii Emmy obţinute de un serial într-un singur sezon, câştigând 12 trofee, inclusiv la categoria Cel mai bun serial - dramă.

Episodul final din al cincilea sezon al serialului „Urzeala tronurilor“ a generat cea mai mare audienţă din istoria acestui show TV, cu o medie de 8,11 milioane de telespectatori. De asemenea, „Urzeala tronurilor“ a fost cel mai piratat serial TV în anul 2015.

Inspirat din seria de romane „Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire“, de George R. R. Martin, „Urzeala tronurilor“ este cel mai vizionat serial creat de HBO, cu o audienţă medie de 20 de milioane de telespectatori pe episod, în acest an. „Urzeala tronurilor“ a câştigat rapid fani datorită personajelor complexe, intrigilor, plăcerea morbidă a lui Martin de a-şi ucide personajele într-o manieră grotească şi scenelor controversate.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente