Fundaţia Familia Voiculescu lansează Premiul pentru Libertatea Presei, cu un logo „împrumutat“ de la Superscrieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ediţia de joi a emisiunii „Sinteza zilei“, de la Antena 3, a fost lansată competiţia Premiul pentru Libertatea Presei, care va fi acordat de Fundaţia Familia Voiculescu. Un detaliu, însă, a atras atenţia, comediantul Raul Gheba sesizând asemănarea dintre logo-ul concursului promovat de trustul Intact şi cel al Premiilor Superscrieri, competiţie ce promovează jurnalismul narativ în România şi care a ajuns anul acesta la cea de-a patra ediţie.

Lansarea competiţiei a fost făcută de către Adrian Ursu, în ediţia de joi, 25 septembrie, a emisiunii „Sinteza zilei“, acesta precizând că ziua nu a fost aleasă întâmplător, Dan Voiculescu împlinind ieri vârsta de 68 de ani.

Comediantul cea de-a patra ediţie.

Preşedintele Fundaţiei Friends For Friends, Beatrice Weber, a publicat o scrisoare prin care atrage atenţia că logo-ul competiţiei Premiul pentru Libertatea Presei este „aproape identic“ cu cel al Premiilor Superscrieri şi cere Fundaţiei Familie Voiculescu „cât mai urgent o poziţie, fiindcă gestul de a prelua identitatea preexistentă a unui proiect similar, în relativ acelaşi domeniu, poate fi considerat plagiat“.

„Felicitări pentru iniţiativă. Apreciem faptul că ne intersectăm la susţinerea autorilor de non-ficţiune şi a jurnalismului narativ şi sperăm că, dacă vreodată veţi găsi oportun, să putem colabora pentru a sprijini această greu-încercată meserie“, se mai arată în scrisoare semnată de Weber.

„Premiul pentru curaj“, aşa cum l-a mai numit Adrian Ursu, va fi acordat anual, pe data de 25 septembrie, de către Fundaţia Familia Voiculescu – fondatorul grupului Intact, Dan Voiculescu, şi cele două fiice ale mogulului media, Camelia şi Corina Voiculescu, care au preluat afacerile în 2006.

Totodată, Adrian Ursu a explicat că acest concurs, al cărui premiu constă în 50.000 de RON, le este adresat „tuturor celor care luptă cu adevărat pentru libertatea presei, care luptă din interior sau din afara presei pentru libertatea cuvântului, fie că sunt jurnalişti, membri ai unui ONG, politicieni care au făcut demersuri, gesturi, acţiuni, luări de poziţie în favoarea libertăţii de exprimare.“

Adrian Ursu a catalogat Premiul pentru Libertatea Presei drept „o competiţie importantă care porneşte de la valorile şi principiile pentru care a luptat şi luptă în continuare profesorul Voiculescu.“

În cadrul emisiunii „Sinteza Zilei“ au fost prezentate şi înregistrări cu Ion Raţiu, Martin Luthe King şi Octavian Paler în care aceştia vorbesc despre libertatea presei, dar şi un fragment din ultima postare a lui Dan Voiculescu, din 17 august 2014, după ce a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare în dosarul „ICA“, în care era acuzat de spălare de bani. 

„De oriunde voi fi, voi apăra libertatea presei şi voi lupta împotriva dictaturii lui Băsescu. Sunt îngrijorat însă că presa din România, obsedată de rivalităţi, consumată de mize financiare şi politice, rateaza un moment decisiv pentru garantarea propriei libertăţi. Cei care au folosit cazul Voiculescu pentru a servi un sistem de presiune care a încălcat deja voinţa liber exprimată a 87% dintre români, sunt naivi şi refuză să vadă ameninţarea. Într-un asemenea sistem, drepturile civile ale fiecărui cetăţean pot fi oricând încălcate. Chiar şi drepturile celor care astăzi se bucură miop de acest august fierbinte“, este pasajul scris de Dan Voiculescu pe blogul personal şi reluat pe pagina oficială Premiul pentru Libertatea Presei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră