FOTO O mămică susţinătoare a fost cât pe ce să nască în platoul „Vocea României“, iar cântăreaţa Stella şi iubitul ei au mers mai departe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toate cele patru scaune ale antrenorilor s-au întors pe acordurile piese „Impossible“, a lui Shontelle, cântată impecabil de Stella FOTO Pro TV

Ediţia a treia a show-ului „Vocea României“ a adus în prim-plan voci senzaţionale, iar surprizele s-au ţinut lanţ într-un nou episod al audiţiilor pe nevăzute. O mămică a fost aproape să nască în platou în timp ce soţul ei era pe scenă, iar cântăreaţa Stella şi iubitul ei au vrăjit publicul şi au mers mai departe.

Tachinările dintre antrenori nu au contenit nici de această dată. Cei doi capi ai răutăţilor, Horia Brenciu şi Marius Moga şi-a adresat apelative dintre cele mai diverse: „Tweety“, „Superman“, „trântor“.

Înscris în competiţie de către iubita sa, actriţa Diana Roman din telenovela „Îngeri Pierduţi“, de la Acasă TV, Silviu Mircescu a fost cel care a deschis seara, însă nu a reuşit să întoarcă niciunul dintre cele patru scaune ale antrenorilor cu interpretarea piesei „Dragostea-i nebună“. Chiar şi aşa, tânărul student la actorie a promis că nu se va da bătut.

În concurs a urmat, apoi, poliţista Claudia Iuga. „Pisica blândă care zgârie rău“, după cum a caraterizat-o Loredana, le-a cântat celor patru membri ai juriului piesa „I Need a Hero“. Loredana şi Smiley i-au răspuns la apel şi au întors scaunele impresionaţi de „vâna“ şi „răutatea“ cu care a interpretat melodia. Chiar dacă i-a spus că „nu e din filmul ei“, poliţista l-a ales pe Smiley ca antrenor.

FOTO Pro TV

Răzvan Paşca a interpretat piesa „When I Was Your Man“, a lui Bruno Mars, reuşind să întoarcă două scaune: pe cel al lui Moga şi pe cel al Loredanei. „Ai un timbru cald, să alegem nişte piese cu care să vrăjeşti în continuare publicul“, i-a spus Moga tânărului. Se pare că argumentul a fost destul de convingător, astfel Răzvan s-a alăturat echipei lui Marius.

FOTO Pro TV

Cu o voce de cinci stele, colaborări cu Sistem, DJ Andi şi Matteo, cântăreaţa Stella, pe numele real Alexandra-Stela Anita, în ciuda faptului că este lansată pe piaţa muzicală din România, a venit la audiţiile pe nevăzute de la „Vocea României“ pentru a lua, din nou, startul în carieră. Toate cele patru scaune ale antrenorilor s-au întors pe acordurile piese „Impossible“, a lui Shontelle, cântată impecabil de Stella. „Sunt impresionată de tot“, i-a mărturisit Loredana, în timp ce Horia Brenciu i-a aruncat săgeţi colegei sale din juriu şi a momit-o pe tânăra cântăreaţă să i se alăture pe motiv că este „specialist în voci de fete“. Cu toate acestea, Stella şi-a ascultat intuiţia şi a mers mai departe în echipa lui Smiley.

Deşi versurile melodiei pe care a cântat-o spuneau „You Know I’m No Good“, Ruxandra Măcărescu l-a convins pe Horia Brenciu că are o voce cu care merită să meargă mai departe în concurs.

FOTO Pro TV

Claudiu Daniel Grosu a fost concurentul cu cele mai mari emoţii din concurs. Cu soţia însărcinată în nouă luni alături de el, Claudiu a cântat piesa „Volare“ şi a întors scaunul Loredanei şi pe cel al lui Smiley. Copleşit de emoţii, acesta nu a mai ştiu pe cine să aleagă atunci când a fost pus în faţa unei decizii. Avertizat de către Pavel Bartoş că soţia i-ar putea naşte în orice moment, concurentul s-a hotărât şi a ales să facă parte din echipa Loredanei.

FOTO Pro TV

„Vreau să-mi petrec Crăciunul în platoul de la Vocea României“, a fost dorinţa tânărului Felix Burduşa, în vârstă de 21 de ani. Acesta a interpretat hitul lui Justin Timberlake, „What Goes Around Comes Back Around“, iar Loredana şi Marius Moga au întors scaunele. Chiar dacă Loredana i-a mărturisit că vrea să fie Otilia pentru el, Felix l-a ales pe Marius Moga.

FOTO Pro TV

Iubitul Stellei, Andrei Chermeleu, a reuşit să întoarcă toate cele patru scaune şi a dat naştere unei dezbateri legate de un duel între el ţi iubita lui care a ales echipa lui Smiley. Moga l-a sfătuit să „nu-şi pună toate ouăle în acelaşi coş“, iar Smiley a contracarat spunându-i că ar putea să petreacă mai mult timp alături de iubita lui. Andrei, însă, a făcut o alegere surprinzătoare şi a ales-o pe Loredana, antrenoarea care l-a intimidat la prima discuţie.

FOTO Pro TV

Frumoasa Jovana Milovanovici a întors scaunul celui pe care şi-l dorea antrenor: Marius Moga sau „little Mozzart“ aşa cum l-a caracterizat concurenta. 

FOTO Pro TV

Moldoveanca Marcela Scripcaru a zguduit scena cu melodia „Queen of the Night“, din repertoriul celebrei Whitney Houston, şi a reuşit să întoarcă scaunului Loredanei care a primit-o în echipa ei.

FOTO Pro TV

Cât despre bilanţul echipelor, Horia şi Loredana au deja cânte opt concurenţi, Moga şi-a adjudecat şapte voci, iar Smiley cinci potenţiali câştigători ai „Vocii României“.

Mai multe pentru tine:
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Halloween-ul, interzis într-un oraș european: „Alegem să sărbătorim lumina cunoașterii și a patriotismului, mai degrabă decât să adoptăm obiceiuri străine”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Noi rețineri în dosarul instruirii moldovenilor în Serbia pentru destabilizări. Printre ei, un socialist cu funcție importantă
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
O crimă: ascunderea Adevărului de către Autorități
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Cele 3 semne zodiacale chinezești care atrag abundența în săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025