FOTO Loredana, în lacrimi la „Vocea României“. Un cântăreţ de 64 de ani a impresionat-o pe artistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Loredana şi Aurel Niamţu (64 de ani) s-au îmbrăţişat plângând, în aplauzele publicului. FOTO Pro TV

Prima ediţie din al treilea sezon al emisiunii de la Pro TV a adus în faţa publicului voci deja exersate pe marile scene. Printre aspiranţii tineri, un domn distins a făcut notă discordantă, prin vârstă şi interpretare. Veteranul i-a dedicat Loredanei piesa „Blestem" (Cine iubeşte şi lasă), iar profesoara l-a primit în echipa sa, cu respect şi cu braţele deschise.

„Drumul concurenţilor din culise până pe scenă parcă e ultimul drum“, a rezumat Smiley emoţiile concurenţilor de la audiţiile pe nevăzute.


Şi în acest an, „Vocea României“ a rămas o miză artistică importantă, în special, pentru cei cu experienţă. Printre tinerii participanţi, un domn distins a făcut notă discordantă atât prin vârsta de 64 de ani, cât şi prin experienţa şi motivaţia de a cânta. Aurel Niamţu i-a dedicat Loredanei piesa Mariei Tănase, „Blestem" (Cine iubeşte şi lasă), iar artista l-a primit în echipa sa, cu ochii în lacrimi.

„M-a buşit plânsul, pentru că despre asta este vorba: despre puterea de a transmite o emoţie. Mi-a atins coarda sensibilă“, a zis artista despre cel care i-a fost bun prieten lui Aurelian Andreescu. Profesoara talent-show-ului crede că pentru concurentul văduv şi cu o situaţe financiară precară „Vocea României“ poate fi „ultimul tren“.

Bogdan, un tânăr care lucrează într-un call center pentru a câştiga bani de întreţinere, a ajuns în echipa lui Moga, în ciuda promisiunilor lui Brenciu. „Vino la mine, te fac ca pe Julie Mayaya“, i-a garantat cel care a fost mentorul solistei premiate în 2012.

Sedus de vocea unei participante care a interpretat piesa „Shy Guy“, Brenciu a apăsat cu putere butonul de la pupitru, însă, din păcate, a rămas cu el în mână. El nu a fost singurul care şi-a dorit-o pe Iulia Dumitrache în echipă, căci şi ceilalţi experţi din juriu au invitat-o pe solista din trupa Hot Play la ei în grup.

„Butonul tău e în mâinile tale“, a ademenit-o Breanciu pe Iulia. „Şi salariul tău e în mâinile noastre, pentru că trebuie să reparăm scaunul“, i-a răspuns Bartoş, cu zâmbetul pe buze. La final, tânăra, fiică de preot şi învăţătoare, a mers pe mâna Loredanei. „Uite o fată deşteaptă!“, i-a răspuns interpreta hitului „Viva Mamaia“. După acest moment, tânăra a fugit, veselă, în culise, cu prietena ei, Gina Pistol.

În echipa lui Smiley a ajuns fratele lui geamăn, fostul membru al trupei Axxa ce are un timbru vocal similar cu al său.

Moga şi-a completat familia muzicală cu Oana, o concurentă care a mai participat şi în 2011, în primul sezon al emisiunii, când a pierdut fiindcă n-a avut încredere în forţele proprii. De data aceasta, interpreta melodiei „I Look To You“ şi-a învins temerile.

După numeroase încercări, Brenciu şi-a găsit primul membru al echipei, Gabriel Kisczuk, care a mai cântat într-o trupă. Deşi a primit oferte şi de la ceilalţi profesori, tânărul care a cântat melodia „I'm still standing“ l-a ales pe mentorul exuberant, gândindu-se că, astfel, va avea mari şanse de a performa pe scena Sălii Palatului, din Capitală.

Plin de adrenalină, Brenciu a ţopăit pe notele lui Mihai, un concurent care a colaborat cu Direcţia 5. Mentorul câştigătoarei de anul trecut s-a întrecut în argumente cu Moga, încercând să-l convingă pe Mihai să intre la el în echipă. „Ai nevoie de un antrenor, nu de galerie“, l-a sfătuit micul Mozzart. Totuşi, concurentul a avut încredere în entuziasmul lui Brenciu. „Ai cea mai tare echipă de televiziune din România, eşti la cea mai tare emisiune, ai cel mai tare antrenor“, i-a garantat specialistul, lui Mihai.

Cu încrederea şi maturitatea femeii de 35 de ani şi experienţa de pe scena teatrului, Ana Maria Mirică i-a cucerit pe cei patru experţi din juriu, dar l-a preferat tot pe Brenciu, spre nemulţumirea celorlalţi trei care au tânjit după actriţa brunetă şi „îndârjită să câştige“, după cum a caracterizat-o actualul ei profesor.

Norocul i-a surâs iar lui Brenciu, pentru că şi-a întregit echipa cu încă o fată ce l-a convins din primele secunde. „Ai cântat dincolo de platoul ăsta de televiziune“, i-a zis el. „Am cântat aproape de sufletele voastre“, i-a răspuns Andrada.

Ultimul norocos al serii a fost Razvan Alexa. Băiatul a ajuns în echipa lui Smiley datorită aptudinilor vocale demonstrate prin piesa „No Woman, No Cry“.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”