FOTO Au fost aleşi penultimii semifinalişti de la „Românii au talent“. Gusturile juriului, diferite de cele ale publicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dansatorul Mircea Palamari este considerat unul dintre cei mai buni din toate cele trei ediţii ale show-ului FOTO Pro TV

Desenatorul Bogdan Olteanu, dansatorul Mircea Palamari şi Classic Beat Orchestra sunt penultimii finalişti de la „Românii au talent“. Numerele dificile de parkour şi acrobaţiile pe bicicletă au impresionat doar juriul, nu şi publicul care a votat.

Primii doi finalişti au fost aleşi în urma votului direct al telespectatorilor. Magicianul Andrei Andronachi şi Classic Beat Orchestra au ajuns la baraj duel, iar juriul format din Mihai Petre, Andra şi Andi Moisescu i-a ales pe cei din urmă. 

Cei 12 concurenţi care au urcat în această seară pe scenă au fost: magicienii Andrei Andronachi şi Andrei Işfan, Angelo Simonică, Bogdan Olteanu - pictorul care face minuni cu sclipiciul lui, Classic Beat Orchestra, Colectivul Fantezia, tânărul imitator moldovean Mihai Ştefan, Orban Barra şi acrobaţiile lui cu bicicleta, dansatorul Palamari Mircea, Switch Crew, Zburătorii – băieţii care fac parkour, şi trupa de dans The Haters.

 Concurenţii care au deschis semifinala au fost copiii dansatori din trupa Switch Crew. „Mi-a plăcut determinarea voastră, vă coordonaţi ca nişte adulţi şi reuşiţi să formaţi o echipă“, a spus Mihai Petre despre micuţii dansatori. 

Angelo Simonică îşi doreşte foarte mult să aibă propria trupă rock. Iar asta s-a văzut pe scena de la „Românii au talent“. El a interpretat piesa „You Give Love a Bad Name“ a trupei Bon Jovi. „Cânţi cu plăcere, cânţi bine, eşti rock, ce mai“, i-a spus Petre. „Mi-a plăcut foarte mult atitudinea de rocker. Au fost momente în care noi nici nu mai contam, era doar el cu chitara lui“, a adăugat Andi Moisescu. „Mie nu-mi place rockul, dar tu mă faci să-mi placă“, i-a mărturisit Andra. 

Angelo Simonică

A urmat iluzionistul Andrei Işfan, care a făcut un număr special de alba-neagra/magie, ce a captivat juriul şi publicul.  „Îmi place că eşti degajat, nu eşti stresat ca alţi magicieni“, a comentat Andra. 

Andrei Işfan

Classic Beat Orchestra, o formaţie atipică, a ridicat sala în picioare. „Faceţi spectacol, aveţi contraste. Trebuie să fiţi lăudaţi de toată România, o meritaţi“, i-a lăudat Mihai Petre. 

Mihai Ştefan a vrut să demonstreze că taletul lui este acela de imitator iar personajele alese au fost Mircea Dinescu, Gigi Becali, Mircea Solcanu şi Florin Piersic. Telespectatorii care au comentat pe Facebook n-au fost foarte încântaţi de prestaţia lui. „Măscăriciul ăsta nici nu ştie cum arată Dinescu sau Florin Piersic. El un imitator de imitatori, modelele lui fiind Mihai Bendeac şi cei de la «Cronica Cârcotaşilor»“, a comentat Erika Thalia. 

Mihai Ştefan

Colectivul Fantezia din Chişinău a îmbinat dansul cu percuţia într-un scurt show care s-a terminat cu explozii, la propriu. „Asta e pentru cine n-a avut jucării acasă“, a spus Pavel Bartoş şi a început să bată cu beţele, iar Andra a intrat imediat „în joc“, interpretând un refren. 

Colectivul Fantezia

Bogdan Olteanu a pictat un tablou cu sclipici. După un moment ce părea plictisitor, finalul a fost spectaculos. Bogdan Olteanu a pictat, de fapt, invers portretul lui Ray Charles. „N-am crezut că o să mai reuşiţi să mă surprindeţi. M-am gândit că n-o să vă iasă. Aţi fost extraordinar“, a spus Andi Moisescu. 

Magie pe bicicletă

Orban Barra nu numai că a urcat pe diverse stative cu bicicleta, dar a şi sărit coarda cu ea! Andi Moisescu l-a aplaudat în picioare. „Cred cu tărie că adevărata performanţa poate face spectacol. Performanţa adevărată înseamnă muncă şi talent, iar tu eşti dovada vie“, i-a spus Mihai Petre.

Orban Barra

Trupa The Haters a dansat dar nu l-a impresionat pe Mihai Petre. „Îmi place de voi, dar nu-mi place de voi ca trupă şi nu cred că reuşiţi să formaţi o trupă în adevăratul sens al cuvântului“, a spus acesta.Publicul care a comentat pe Facebook a crezut contrariul. 

A urmat trupa Zburătorii cu un moment spectaculos de parkour. „E cel mai bun număr de parkour pe care l-am văzut până acum. A fost linişte la finalul numărului vostru, iar liniştea asta spune mai mult decât aplauzele. Sunteţi numărul meu favorit din această semifinală şi vă vreau în finală“, a spus Mihai Petre.

Trupa Zburătorii

Basarabeanul Andrei Andronachi a avut un număr reuşit de magie, cu o tentă comică. În plus, a avut foarte mult umor. „Cred că atuul lui e că e super haios. Eşti fermecător, eşti un personaj“, a spus Mihai Petre. 

Mircea Palamari a oferit un moment foarte bun de dans solo care a ridicat sala şi juriul în picioare. „Tu cred că ai şansa să câştigi concursul dacă vei dansa la fel de bine şi în finală“, i-a spus Mihai Petre. „Eşti unul dintre cei mai buni dansatori pe care i-am avut la «Românii au talent»“, a adăugat Andi Moisescu. „Sunt fana ta şi aş fi foarte dezamăgită să nu fii în finală“, a completat Andra. 

Invitaţii speciali ai celei de-a patra semifinale au fost Inna şi Mandinga. Trupa Mandinga, alături de Muneer, a lansat piesa „Bling“. „Este o piesă veselă, dar încărcată de emoţii. Nu tot ce este strălucitor este frumos. Bling oferă o poveste de dragoste în care ne lăsăm vrăjiţi de bijuterii şi alte lucruri sclipitoare, pentru ca în final să descoperim că dragostea înseamnă până la urmă altceva, ceva ce nu poate avea preţ“, a declarat solista formaţiei, Elena Ionescu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele