Florin Piersic Jr., noua voce de la PRO TV: „Este un moment în care ne reinventăm, indiferent de meseria pe care o avem“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Piersic Jr. FOTO Pro TV

Începând de astăzi, actorul Florin Piersic Jr. se alătură echipei de voci a PRO TV, anunţă reprezentanţii postului.

După plecarea actorului Bebe Cotimanis de la PRO TV, un alt actor cunoscut se alătură echipei postului: Florin Piersic Jr.

"Este un moment în care ne reinventăm, indiferent de meseria pe care o avem. Anul acesta a fost şi pentru mine o piatră de încercare, în care am descoperit că pot să fac şi alte lucruri, unele pe care nu mi le imaginasem până acum. Propunerea venită din partea PRO TV a fost neaşteptată şi cred că este un real upgrade pentru mine. Mi-am folosit vocea, de-a lungul timpului, pe foarte puţine reclame, dar în câteva documentare la care am ajuns să ţin foarte mult şi, recent, în două audio book-uri. Îmi doresc, sincer, să continui în această zonă de poveşti, de lucruri care ar putea aduce în sufletul oamenilor mai multă linişte. Vreau să aduc o zonă de calm, de evadare din ”jungla” în care trăim: fie că este în clipa în care ajungi acasă, fie că este în trafic când poţi asculta şi poţi evita să te mai enervezi la primul claxon. Pentru mine, această colaborare este o provocare şi abia aştept să văd cum o să mă descurc în noua situaţie", a declarat Florin Piersic Jr. 

Vasile Alboiu, Directorul de Creaţie PRO TV, este cel care coordonează întreaga zonă de gândire, editare şi montare a promo-urilor de staţie şi se declară încântat de această nouă colaborare: "Am căutat şi căutăm voci speciale care să se potrivească foarte bine cu imaginea PRO TV, cu felul în care PRO TV se prezintă ca brand. Alături de grafică, vocile care apar în promo-urile noastre fac parte din identitatea postului şi sunt asociate natural cu PRO TV. Felul în care Florin Piersic Jr. vorbeşte, timbrul vocii şi nu în ultimul rând personalitatea lui, se potrivesc foarte bine cu brand-ul nostru şi această colaborare va fi cu siguranţă remarcată de telespectatori. Emoţia pe care o poate transmite Florin Piersic Jr. va aduce un plus în cumunicarea show-urilor noastre şi le va apropia mai tare de public.”

Alături de Florin Piersic Jr., din echipă fac parte şi Valentin Teodosiu şi George Vintilă. 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente