Filme de acţiune. Ce producţii interesante puteţi urmări în seara aceasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul TV de azi anunţă câteva filme de acţiune atractive pentru acestă seară. Iată câteva recomandări pentru dumneavoastră:

Filme de acţiune. Equalizer. HBO. 21:35. Robert îşi înscenează propria moarte pentru că a decis că e timpul să trăiască în linişte restul vieţii, departe de riscurile meseriei de specialist în operaţiuni sub acoperire. Ca să îşi răscumpere vina din trecut, îi ajută pe ceilalţi mai puţin norocoşi şi aşa ajunge la tânăra Teri. Pentru a-i salva viaţa, Robert trebuie să apeleze iar la tehnici de luptă pe care a vrut să le uite, acelea care l-au transformat într-o legendă a fostei sale agenţii. Iar acum lucrurile se complică când intră pe fir mafia rusească. 

Filme de acţiune. Eroi de sacrificiu 3. Digi Film. 20:00. Episodul 3 îi aduce pe Barney (Stallone), Christmas (Statham) şi restul echipei faţă în faţă cu Stonebanks (Gibson), cel care cu ani în urma a înfiintat alături de Barney gruparea Eroi de sacrificiu. 

Stonebank a devenit treptat un mercenar lipsit de scrupule şi implicit un personaj pe care Barney a fost forţat să-l ucidă?sau cel puţin aşa a crezut. Chiar dacă nu e prima dată când păcăleşte moartea, Stonebanks şi-a făcut o prioritate acum din distrugerea grupării Eroi de sacrificiu, însă Barney pare să nu fie de acord cu el, pentru că are cu totul alte planuri. 

Strategia lui Barney este de a aduce în ring sânge proaspăt pentru nimicirea adversarului şi implică în luptă membrii din noua eră Expendables, recrutând luptători mai tineri, mai rapizi şi experţi în gadgeturi. Acum noua misiune se transformă într-o bătălie epică între clasicul old-school versus expertiza tehnologică, în cea mai personală rafuială din Eroi de sacrificiu de până acum.

Filme de acţiune. „Beowulf”, pe HBO

Filme de acţiune. Ambuscadă mortală. Digi Film. 23:55. Un mai puţin obişnuit film poliţist, o poveste cu multe ramificaţii şi personaje despre un detectiv care trebuie să prindă nişte spărgători de bănci. Filmul are un fir narativ special, iar răsturnările de situaţie reuşesc să nu fie deloc previzibile. Actorul Michele Placido regizează iar (după extraordinarul "Necunoscuta") cu succes o poveste plină de violenţă. 

Filme de acţiune. Beowulf. HBO. 1:30. Un tărâm blestemat, un monstru şi un grup de eroi porniţi în misiunea vieţii lor. Într-o epocă învăluită de negura vremii, plină de eroi şi monştri, aventură şi grandoare, aur şi glorie, un om excepţional, Beowulf, salvează vechiul regat danez de la pierzanie, luptând cu o creatură neomenească. Drept răsplată, legendarul viking, un uriaş de peste 2 metri, debordând de curaj şi ambiţie, ajunge la tron.

Numele lui Beowulf devine cunoscut în tot regatul, unde răsună cântece şi ode ce-i preamăresc bravura şi faptele eroice, după ce vine în ajutorul regelui Hrothgar, al cărui regat fusese devastat de Grendel, un monstru fioros, care i-a torturat şi devorat supuşii, răspândind panica şi teroarea.

Salvând regatul de monstru, Beowulf a câştigat faimă, iar bogăţii nenumărate i-au fost aruncate la picioare.

Mai multe pentru tine:
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte