Elena Lasconi a câştigat „Masterchef – Proba celebrităţii“ cu o prăjitură de casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După multe probe dificile şi nenumărate feluri de mâncare, Elena Lasconi a câştigat concursul „Masterchef – Proba celebrităţii“, de la Pro TV. În finală, ea s-a impus în faţa a doi bărbaţi: Pacha Man şi Don Baxter. Elena a mizat pe un desert şi a fost declarată învingătoare.

În utlima etapă a competiţiei de la Pro TV, concurenţii au gătit pentru mai mulţi copii cu o situaţie financiară dificilă. Impresionate de micuţii veniţi în bucătăria Masterchef, vedetele au făcut tot posibilul să prepare o masă gustoasă.

Unul dintre cei mai implicaţi a fost Pacha Man. „El, Călin Nicorici, căci acesta e numele lui real, e un om cu un suflet cum n-am văzut la mulţi. Iar în faţa copiilor el s-a comportat altfel, a gătit câte trei feluri“, a spus Florin Dumitrescu.

Don Baxter a fost la un pas de a da foc la bucătărie când a făcut cartofi prăjiţi pentru micuţi. „Putea să ia foc bucătăria, să ardă totul în jurul lui. Pe el îl interesa un singur lucru: să-i iasă cartofii prăjiţi“, a spus Florin Dumitrescu.

„Nu ştiu ce-a fost în sufletul Elenei Lasconi, în momentul în care a gătit un desert pentru un copil care n-a mâncat niciodată un desert. Mie, personal, aproape că mi-au dat lacrimile“, a completat el.

Dacă micuţilor le-a plăcut mâncarea, cei trei membri ai juriului au avut de comentat. Îmi place pâinea asta, a spus Cătălin Scărlătescu despre blatul tortului preparat de Josan. „Asta nu e pizza, nu ştiu ce e, o să ne hotărâm ce e şi-ţi spunem şi ţie“, a completat Dumitrescu.

După această probă a fost eliminat Cătălin Josan. „O să-mi fie dor de chefi. Şi nu uitaţi, Basarabia e România“, a spus Josan.

Cei trei rămaşi în cursa pentru marele premiu - Elena Lsconi, Pacha Man şi Don Baxter - au gătit un ultim preparat în bucătăria Masterchef. Ceilalţi concurenţi din această ediţie au fost prezenţi în platou pentru a-i susţine, iar finaliştii au primit numai cuvinte de laudă din partea foştilor colegi de emisiune. 

„Mie mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă au existat animozităţi şi certuri, a mărturisit Don Baxter, agasat pe tot parcursul probei finale de Cătălin Josan. 

„O finală nebună de tot. Nu mă aşteptam ca ei să fie finaliştii. Pacha Man şi Don Baxter au fost nişte surprize foarte mari“, a spus Florin Dumitrescu.

Pacha Man a venit în faţa juriului cu un peşte dorada pe pat de piure de ţelină cu ulei de trufe şi piure de spanac. „E bună la gust, dar nu arată spectaculos, nu e o farfurie de finală. Aveam aşteptări mari“, a spus Sorin Bontea.

Don Baxter a preparat un muşchi de vită cu reducţie de vin, cu piure de ţelină şi salată de ruccola. „Cu nişte ruccola vrei să câştigi finala? Surpriza unde e?“, l-a întrebat Cătălin Scărlătescu. „Surpriza sunt eu“, a replicat Don Baxter.

Elena Lasconi a venit cu o prăjitură cu ciocolată, merişoare şi coniac, cu sos de vanilie. „Prăjituri de ciocolată ai mai făcut. Pentru finală aş fi vrut să faci ceva diferit. Arată ca o prăjitură de casă“, a spus Sorin Bontea.

În cele din urmă, juriul a dat verdictul final. Pe locul al treilea s-a situat Don Baxter, pe poziţia a doua Pacha Man, iar competiţia a fost câştigată de Elena Lasconi. Vedeta câştigătoare a primit jumătate din marele premiu în valoare de 50.000 de euro, iar cealaltă jumătate a fost donată unor copii săraci beneficiari ai programului Fiecare Copil în Grădiniţă, iniţiat de Asociaţia OvidiuRo. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim